Gabriela Irimia, ajutată de parlamentarul Lembit Opik să-şi reglementeze situaţia Parlamentarul britanic liberaldemocrat Lembit Opik şi Gabriela Irimia, una dintre gemenele de la trupa românească Cheeky
Girls, fac din nou subiectul ştirilor din presa britanică. Ieri a ieşit la iveală că Opik a ajutat-o pe Gabriela să evite deportarea,
după ce săptămâna trecută ziarele au scris despre legătura celor doi.
Presa din regat dezvăluie că Opik a vorbit cu ministrul imigraţiei, Liam Byrne, şi a rugat un parlamentar laburist să o ajute pe românca de 24 de ani să evite expulzarea. Această intervenţie iese la iveală la numai câteva zile după ce fosta logodnică
a lui Opik, prezentatoarea vremii la ITV, Sian Lloyd, a anunţat public ruperea legăturii cu Opik, care dura de şase ani, din cauza relaţiei politicianului cu românca. Liderii liberal-democraţi i-au confirmat că Lembit Opik, care a întâlnit-o pe Gabriela
cu două luni în urmă, a intervenit în cazul ei, dar spun că parlamentarul a acţionat "moral şi corect". "Lembit Opik a transmis
informaţiile privind statutul de imigrant al gemenelor parlamentarului care acoperă circumscripţia lor, Michael Foster. Mai târziu a menţionat acest lucru, pe coridor, ministrului Liam Byrne, precizând deschis că le cunoaşte personal. Toate celelalte intervenţii în favoarea gemenelor au fost făcute de Foster", a declarat un purtător de cuvânt al liberal-democraţilor. "Lembit
a acţionat corect, a făcut ceea ce ar face orice parlamentar. Nu a făcut lobby pentru nimeni, ci numai a transmis informaţia pe canalele potrivite.
Este practica standard şi acest lucru se întâmplă de sute şi mii de ori. Nu a făcut absolut nimic rău", a continuat purtătorul de cuvânt, citat de "The Independent". Gemenele Gabriela şi Monica Irimia de la Cheeky Girls lucrează în Marea Britanie
din 2001, unde au făcut carieră