Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tablouri pentru bună dispoziţie

Publicat in Jurnalul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Fiecare zi are suişurile şi coborâşurile ei, avem de-a face în mod constant cu oameni şi lucruri care ne pot afecta starea de bine, dar lucrurile se pot schimba şi chiar fără prea mult efort. Numeroase studii au arătat că râsul şi chiar un mic zâmbet sunt adesea cel mai bun antidepresiv, dar cum momentele frumoase sunt de cele mai multe ori şi scurte a fost găsită o nouă metodă de a reda zâmbetul şi optimismul celor aflaţi în momente mai puţin plăcute. Mai puţin obişnuit este că soluţia cu pricina nu a fost găsită de vreun medic şi cu atât mai puţin de un grup de cercatători renumiţi ci de mintea creativă a unor designeri care s-au gândit să înrămeze mesaje, citate sau versuri celebre.

Aşezate la locul potrivit neobişnuitele tablouri chiar ar putea să vă ridice puţin moralul. Pot fi cumpărate din magazinele dedicate designului de interior sau le puteţi face singuri. Aveţi nevoie de o ramă foto, un computer şi o imprimantă. Găsiţi o imagine de fundal care vă binedispune, peste ea scrieţi mesajul dorit, iar după ce aţi imprimat-o şi o potriviţi în ramă găsiţi pentru ea cel mai potrivit loc. Nu uitaţi să ţineţi cont şi de restul decorului. Nu este indicat să amestecaţi culori sau forme care nu există în zona în care urmează să aşezaţi tabloul. Efectul va fi cu siguranţă unul pozitiv, mai ales că se poartă obiectele de design care conţin sau sunt realizate în formă de litere şi cifre.

Dacă vreţi să obţineţi de la tablou mai mult decât un efect decorativ cel mai bine este să imprimaţi un text cu o semnificaţie aparte, un mesaj care v-a rămas în minte atunci când l-aţi citit sau un vers, un citat şi de ce nu o replică dintr-un film, care v-a binedispus. Dacă sunteţi în pană de idei vă putem oferi noi câteva pe care, la rândul nostru, le-am găsit pe www.iVillage.ro.

Un mesaj potrivit pentru început de an ar putea fi cunoscutele versuri „I Can See Clearl

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 49 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°