Cei care trăiesc în marile oraşe duc adesea dorul naturii, au nostalgia vastelor spaţii mărginite de dealuri molcome sau de munţi falnici, cu un râu care susură lin, sau dimpotrivă se rostogoleşte năvalnic şi zgomotos spre câmpie. De multe ori, acest dor nici măcar nu ţine de Publicitate experienţa personală, ci este ceva transmis inconştient de părinţii şi bunicii, care demult au abandonat traiul în mijlocul naturii. Vacanţele ne oferă răgazul de a redescoperi ceea ce ne-a fost propriu cândva, iar între ele, omul creator a găsit o soluţie: şi-a construit, aproape de locul unde vieţuieşte, ceva care să îi amintească de natură şi să se asemene cât mai mult cu ea. Aşa s-au îmbogăţit oraşele cu grădini frumoase, în care aflăm o clipă de linişte, ne bucurăm ochii şi sufletul de frumuseţea florilor şi a păsărilor pe care le vedem, ascultăm susur de fântâni arteziene, şi admirăm reflexiile a tot ceea ce ne înconjoară în oglinzile micilor lacuri. Şi pentru că ştim de ele, chiar şi atunci când, în călătorie fiind, alegem să vizităm oraşe, căutăm de fiecare dată şi oazele de verdeaţă ascunse în mijlocul agitaţiei urbane, căci multe dintre ele, venerabile ca vârstă, sunt adevărate bijuterii de arhitectură şi bun gust. Vă invit deci la o plimbare prin câteva grădini frumoase, în care să privim în jur dar şi în jos, deopotrivă, pentru a ne amuza şi a ne pune imaginaţia la încercare, văzând lumea reflectată în apă, şi încercând să construim noi poveşti despre rostul ei.

Cei care trăiesc în marile oraşe duc adesea dorul naturii, au nostalgia vastelor spaţii mărginite de dealuri molcome sau de munţi falnici, cu un râu care susură lin, sau dimpotrivă se rostogoleşte năvalnic şi zgomotos spre câmpie. De multe ori, acest dor nici măcar nu ţine de Publicitate experienţa personală, ci este ceva transmis inconştient de părinţii şi bunicii