Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa scrie o scrisoare deschisă pe fondul scandalului sexual - Revista presei internaţionale

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Presa internaţională de astăzi scrie despre scrisoarea deschisă a papei, răscumpărarea pentru care a fost eliberat Sahil Saeed sau acuzaţiile aduse de Pakistan unor americani. Printre alte subiecte, 11 persoane au murit în Nigeria într-un conflict etnic, iar în Uganda au avut loc ciocniri soldate cu morţi.

Papa scrie o scrisoare deschisă pe fondul scandalului sexual. Papa Benedict s-a folosit de sărbătoarea St. Patrick pentru a le cere irlandezilor citirea mesajului cu inima deschisă şi în spiritul credinţei, notează The Guardian. Papa a încercat să reducă furia în creştere din Irlanda din cauza scandalului sexual. Benedict le-a cerut oamenilor să citească o scrisoare deschisă. "Vă cer tuturor să o citiţi pentru voi", a spus acesta. "Sper că va ajuta în procesul de pocăinţă, vindecare şi reînnoire." Declaraţiile papei au venit la câteva ore după predica celei mai importante persoane din biserica irlandeză, care şi-a cerut scuze pentru că a ajutat la acoperirea informaţiilor despre abuzurile asupra minorilor.

Sahil Saeed a fost eliberat după ce s-a plătit o răscumpărare. Suma de 110.000 lire sterline a fost plătită drept răscumpărare pentru eliberarea băieţelului britanic răpit în Pakistan, potrivit unor surse din poliţia spaniolă, citate de BBC. A fost dat un telefon din Spania cu instrucţiuni pentru tatăl lui Sahil . Acesta a mers la Manchester, apoi la Paris, unde a fost văzut de poliţie plătind o sump de bani unei persoane în stradă. Ministrul de Interne pakistanez a menţionat că a fost plătită o sumă de bani pentru răscumpărarea băieţelului.

Pakistanul acuză 5 americani de terorism. Cinci tineri din Alexandria, SUA sunt acuzaţi de complot pentru săvârşirea de acte teroriste pe teritoriul Pakistanului şi ar putea să îşi petreacă viaţa în închisoare în cazul în care sunt condamnaţi. Avocatul tinerilor este de părere că "este un caz ab

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 41 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 56 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°