Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Dăianu este principalul favorit pentru şefia Big Brotherului financiar

Publicat in Adevarul, marți 12 februarie 2013 ·

Daniel Dăianu, fostul ministru al Finanţelor, este principalul favorit pentru conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care va fi înfiinţată până la 15 martie, în urma desfiinţării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a Comisiei de Valori Mobiliare şi a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Propunere politică a fost acceptată şi de Banca Naţională a României, au declarat mai multe surse oficiale, potrivit Mediafax. Până la ora publicării acestei ştiri, Daniel Dăianu nu a putut fi contactat.

Daniel Dăianu, doctor în economie, a fost ministru al Finanţelor, în perioada decembrie 1997-septembrie 1998, după ce în 1992, a fost secretar de stat la Finanţe. El a lucrat şi ca economist şef la Băncii Naţionale a României, post din care a fost numit ministru în decembrie 1997.

Dăianu a fost europarlamentar în perioada 2007-2009, fiind candidat din partea PNL. Pentru a ocupa postul de europarlamentar el a demisionat în decembrie 2007 din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române, post ocupat din septembrie 2005.

În octombrie 2009, Dăianu a încercat să revină la BNR, candidând ca independent pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie, însă nu a găsit sprijinul necesar în Parlament.

Guvernul a decis în luna decembrie a anului trecut, prin ordonanţă de urgenţă, să desfiinţeze autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR, astfel că atribuţiile şi tot personalul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private vor fi preluate până cel târziu în luna martie de către o nouă instituţie - Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În nota de fundamentare a actului normativ, Guvernul a motivat caracterul de urgenţă invocând

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles își reia îndatoririle publice după aproape trei luni de la anunțul că are cancer

HotNews acum 3 ore
Regele Charles al Marii Britanii își va relua îndatoririle publice pe 30 aprilie, după aproape trei luni de tratament pentru cancer, a anunțat vineri Palatul Buckingham, relatează Reuters. Regele Charles și regina Camilla au participat la slujba de

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°