Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Accident pe DN4. Nouă răniţi, după ce o Dacia Logan a intrat pe contrasens

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Nouă persoane au fot rănite şi au ajuns la mai multe spitale din Capitală, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 4. Poliţiştii sunt la această oră la faţa locului pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul. Din primele cercetări se pare că şoferul unui autoturism Dacia Logan a părăsit sensul de mers şi s-a izbit frontal de o maşină Renault Megane.

ORA 12.00. Poliţiştii care cercetează acest caz nu au putut stabili până în acest moment care a fost cauza accidentului. „Nu poate fi vorba despre o derapare pentru că şoseaua era uscată. Aşa cum au fost găsite maşinile, distruse în totalitate de incendiu, nu s-a stabilit ce a determinat intrarea pe contrasens “, a precizat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Neatent în timp ce conducea

Surse din cadrul anchetei precizează că poate fi vorba despre orice: discuţii cu ceilalţi ocupanţi ai maşinii, conversaţii la telefon sau distragerea atenţiei de către radiocasetofon. Cu siguranţă, şoferul maşinii Logan, Ovidiu Constantin I., în vârstă de 38 de ani, din Bucureşti, a fost neatent în timp ce conducea. Acesta şi alţi doi pasageri din maşină au fost grav răniţi, după ce maşina în care se aflau a izbit o alta intrând pe sensul opus de mers. Alte şase persoane, printre care şi şoferul autoturismului Renault Megane, au suferit răni uşoare. Anchetatorii spun că ambii şoferă posedă permise de conducere, însă nu au putut fi testaţi cu aparatul etilotest la faţa locului din cauza stării de sănătate. Acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

ORA 10.00. La faţa locului au intervenit şi pompierii militari de la Budeşti, deoarece în urma impactului violent cele două maşini au luat foc. „Am fost solicitaţi să intervenim la ora 07.31 pentru a stinge un incendiu izbucnit în urma coliziunii unui autoturism Renault Megane cu o Daci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 57 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 13 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°