Politologul Vladimir Tismăneanu şi-a anunţat, duminică, demisia din Consiliul Editorial al revistei "Sfera politicii".
Într-un mesaj postat pe blogul său, adresat directorului revistei Stelian Tănase, Vadimir Tismăneanu explică: " vă aduc la cunoştinţă că am decis să demisionez din Consiliul Editorial al revistei 'Sferă Politicii' din care am făcut parte de la înfiinţarea acestei publicaţii. Motivele sunt multiple, dar mă limitez aici să menţionez doar două: lipsa completă de comunicare dintre conducerea revistei şi membrii Consiliului Editorial (ori, cel puţin, cu mine) şi poziţiile Dvs publice care au avut că efect grave prejudicii asupra imaginii mele în România şi nu doar acolo. Cum ştiţi probabil, am decis să mă adresez justiţiei pe acest subiect".
"În atare condiţii, este de neconceput pentru mine să rămân membru al unui Consiliu Editorial al cărui rol nu pare a fi altul decât a de a oferi, strict pasiv, respectabilitate academică, naţională şi internaţională, revistei pe care o conduceţi", a mai precizat Tismăneanu în mesaj.
Vladimit Tismăneanu este, în prezent, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland.
Politologul Vladimir Tismăneanu şi-a anunţat, duminică, demisia din Consiliul Editorial al revistei "Sfera politicii".
Într-un mesaj postat pe blogul său, adresat directorului revistei Stelian Tănase, Vadimir Tismăneanu explică: " vă aduc la cunoştinţă că am decis să demisionez din Consiliul Editorial al revistei 'Sferă Politicii' din care am făcut parte de la înfiinţarea acestei publicaţii. Motivele sunt multiple, dar mă limitez aici să menţionez doar două: lipsa completă de comunicare dintre conducerea revistei şi membrii Consiliului Editorial (ori, cel puţin, cu mine) şi poziţiile Dvs publice care au avut că efect grave prejudicii asupra imaginii mele în România şi nu doar acolo. Cum ştiţi probabil, am deci