Starea cinematografiei noastre? Care cinematografie? Noi avem (cîteva) filme, nu cinematografie. La o privire rapidă, în treisprezece ani, după Revoluţie, avem doar cinci-şase filme (E pericoloso sporgersi, Marfa şi banii, Filantropica, Occident şi încă unul sau două) şi vreo duzină de lung metraje jenante. Atît. De dinainte de '89, mai avem încă alte cîteva filme care contează. Nici actorii de film nu pot fi număraţi decît pe degetele unei singure mîini. (Ceilalţi au învăţat în şcoală să facă gesturi largi şi exagerate, să-şi smulgă părul din cap şi să urle, în aşa fel încît să fie auziţi şi înţeleşi şi de spectatorii din ultimele rînduri din sala de teatru - ceea ce nu dă deloc bine în film.) Pot face toate acestea o cinematografie? Mă tem că nu. Prin urmare, numărul de faţă va vorbi, de fapt, despre o
absenţă. Despre ceva admirabil, la care visează mulţi, dar care întîrzie să prindă, cu adevărat, contur. Un fel de frumoasă fără corp. Deşi practic nu există, cinematografia noastră fascinează pe foarte mulţi cu himera ei. Au loc nenumărate confruntări de dragul ei şi cîţiva îşi dispută trupul ei iluzoriu. Unii mai tineri încearcă să-i moşească naşterea, alţii mai în vîrstă se bat cu pumnii în piept că au văzut-o cu ochii lor, că e bine sănătoasă şi, nu în cele din urmă, îşi revendică paternitatea asupra ei; unii visează la ea, alţii fac bani buni de pe urma ei. Desigur, acest număr de revistă nu-şi propune nici să moşească apariţia cinematografiei, nici să profite de pe urma ei. El doreşte doar să-i deseneze, oricît de vag, conturul. Să ofere fotografia unei (alte) stări de fapt. Cezar PAUL-BĂDESCU
Starea cinematografiei noastre? Care cinematografie? Noi avem (cîteva) filme, nu cinematografie. La o privire rapidă, în treisprezece ani, după Revoluţie, avem doar cinci-şase filme (E pericoloso sporgersi, Marfa şi banii, Filantropica, Occident şi încă