Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abundenta

Publicat in Jurnalul, luni 6 noiembrie 2006 ·

Din Canada, mi-am adus, cativa ani la rand, geamantane "americane", adica de doua si de trei ori mai mari decat cele "europene", indesate cu haine.

In Canada, retelele de magazine second-hand au in vedere imigratia. Nou-venitii se imbraca in ele ieftin si decent, mai ales ca multa marfa e si ea noua. Emigrantii, cum dau de mancare, se ingrasa repede. Hainele nu-i mai incap, iar masurile mici din comert ajung curand la preturi de fabricatie si chiar mai mici in complexele Amity. Ma cocosam carand geamantanele acelea, cu un sentiment de invingator. Abundenta da forme de nebunie, la prima vedere, simpatice. Veneam, in 1990, dintr-o Romanie unde blugii fusesera unitatea de masura a elegantei si a bunastarii, intr-o tara unde ii puteai cumpara cu toptanul, la un dolar perechea. Iar in zilele numite "bag day", cand, pentru numai patru dolari, umpleai o sacosa de plastic "americana" cu tot ce-ti poftea inima, chiar mai ieftin. Ma uitam ca hipnotizat la mormanele de blugi la un dolar bucata si cumparam zeci de bucati cu spaima ca, foarte curand, balul o sa se termine. In prima zi, am cumparat, sub privirile mai degraba resemnate, decat amuzate ale rudelor mele, vreo treizeci de perechi. La un moment dat, mi-au zis in soapta, asa cum ii spui unui hamesit, care in fata unei mese pline cu bucate se poarta aberant, "Pentru azi, ajunge!". Ai mei stiau bine cum reactioneaza "ai nostri" la abundenta naucitoare din lumea noua si aveau grija sa nu-mi pierd cu totul controlul. Se intampla frecvent ca neamurile din Romania sa faca un fel de isterie cantitativa, cu urmari clinice. Eu, cu geamantanele mele incarcate cu pulovere, sacouri si pantofi fistichii, dar platiti cu te miri ce, nu eram foarte departe de pragul medical. Ignoranta si entuziasmul tin adeseori casa buna. Imi amintesc ca am cumparat niste pantofi verzi, o frumusete, cu numai trei dolari, la care rudele mele s-au

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 30 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 30 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 18 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°