Singura data cind m-am intilnit cu Neculai Constantin Munteanu i-am spus un banc despre el insusi. Cica Ceausescu se plimba prin munti si se intilneste cu un cioban.
„Ma cunosti, bade?”; „Apai, nu, domnule!”; „Nu m-ai vazut la televizor?”; „Apai, nu, domnule, ca noi nu avem televizor.”; „Ei, dar trebuie sa ma fi auzit la radio atunci!”; „Aoleu, domnule Neculai Constantin Munteanu, ce batrin sinteti!”, zice ciobanul.
N C Munteanu "Ultimii sapte ani de-acasa - un ziarist in dosarele Securitatii"; Ed. Curtea veche; 2007
Eroul ciobanului mi-a spus si el o znoava reala. Cica un securist a venit la mama sa de la tara si a intrebat-o ce-i mai face baiatul. „E, bine, maica, vorbeste la radio”. „La ce radio, mamaie?”, intreaba securistul nervos. „Uite, la asta de colea, maica!” zice batrina si arata spre aparatul agatat in prispa.
Cind avea loc intilnirea mea cu N.C. Munteanu iesise in presa ca avea dosar de informator, el insusi recunoscuse „la radio” ca era ceva-ceva, impachetind informatia in tonul ironic care il caracterizeaza, de aceasta data oarecum plictisit si satul ca a ajuns sa dea si aceste explicatii. Mi-a spus atunci ca va publica tot dosarul intr-o carte. Va imaginati ca am asteptat-o cu nerabdare.
Am citit-o. Am in continuare cel mai mare respect pentru Neculai Constantin Munteanu. Este si el o victima a isteriei mediatice pe tema dosarelor. Care nici macar angajament nu are in dosar, nici macar unul fals. Un securist l-a inventat ca turnator. Asa, pur si simplu.
Mi-a spus atunci ca il cauta sa il dea in judecata pentru fals in acte publice, dar asteapta dupa CNSAS care asteapta dupa SRI sa ii furnizeze datele de contact ale securistului (care ii este si ruda indepartata, de unde „varul Costel”, cum e el numit in carte).
Volumul este o incercare de lectura in oglinda. Prima parte
