Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie netă a vechii gărzi din PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Noul statut al partidului asigură realegerea lui Emil Boc în funcţia de preşedinte, până cel mai târziu pe 15 iulie. Cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general vor fi decişi tot de acesta. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Liderii PDL şi-au întors ieri pe toate părţile viitorul statut astfel încât să facă alegeri democratice, dar în final să iasă, totuşi, cine trebuie. Convenţia Naţională în care-şi vor alege preşedintele şi primii cinci „locotenenţi” ai acestuia va fi cel mai târziu pe 15 iulie, după jocurile la nivel local. Cele mai mari pasiuni le-a stârnit modalitatea de alegere a celor patru prim-vicepreşedinţi, care urmează să-l secondeze pe Emil Boc, capitol la care a câştigat garda veche a PD.

În Colegiul Director s-a bifat şi rebranduirea partidului făcută, în final, pe principiul „să se modifice, dar să nu se schimbe nimic”. Peste ideile tandemului Preda-Macovei, care au stârnit furtună în partid, s-a trecut cu graţie. Elena Udrea a lipsit. Au venit în schimb Elena Băsescu şi chiar Sebastian Vlădescu, chiar fără a şti de ce a fost chemat.

Alegeri de jos în sus

După patru ore de dezbateri, Boc a obţinut un statut prin care îşi decide singur cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general, iar teritoriul s-a mulţumit cu stabilirea liderilor locali înainte de alegerile la nivel central. Alegerile la vârf se vor face în două zile consecutiv, cel mai târziu pe 15 iulie, în prima fiind programată Convenţia, iar în a doua Consiliul Naţional de Coordonare pentru alegerea vicepreşedinţilor şi secretarilor executivi.

Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, noul statut lasă portiţa redistribuirii, până când fiecare dintre actualii lideri cu greutate să obţină o funcţie la vârf, dacă doreşte. Cine nu prinde o funcţie de prim-vicepreşedinte poate candida pentru cele 15 poziţii de vice. Dacă nici aici nu est

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 29 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 24 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 15 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 36 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 12 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum 47 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 36 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare

G4Media acum 29 minute
Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi agenția DPA, citată de Agerpres. În timpul atacului a fost accesat ilegal un stat de plată, existân

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°