Sintagma amar-glumeaţă "fenomenul codal" a fost scornită şi a circulat prin redacţiile bucureştene în perioada premergătoare Congresului al XIV-lea. Vorba asta-n dungă şi cu tâlc anume s-a iscat atunci când, în perspectiva "evenimentului istoric" (fireşte, congresul partidului) s-a cerut "de sus" presei să prezinte aşa-numitele fenomene şi procese specifice etapei de dezvoltare economico-socială a patriei.
Doar că, la acea oră, numai de entuziasm creator nu mai ardea cuiva. A rămas de pomină vorba cu care colegul şi prietenul meu Cornel a răspuns atunci când s-a recomandat jurnaliştilor "să îi convingă pe cititori de faptul că măsurile de economisire a energiei electrice îi ajută pe bunii gospodari" (?!). Cu privirea lui senină, Corneluş a răspuns cu o candoare bine jucată: "Păi, dacă nici eu nu sunt convins de lucrul ăsta, cum pot să-i conving pe alţii?".
Acesta ar putea fi genericul momentelor premergătoare Marelui Forum al Comuniştilor! Păi, la ce fel de entuziasm se mai putea aştepta cineva cu scaun la cap atunci când vedeai că, şi după achitarea integrală a datoriei externe, cozile rămâneau la locul lor, ba chiar creşteau văzând cu ochii? Iar aceasta era doar una dintre atâtea şi atâtea cauze ale dezamăgirii naţionale. De aceea nici că ne-am mai mirat prea tare atunci când şi nouă, celor de la Scînteia tineretului, ni s-a cerut "să venim cu idei curajoase". Aproape reflex, s-a iscat vorba asta: "fenomenul codal - un fenomen specific al actualei etape de dezvoltare economico-socială a patriei". De prisos să adaug că era vorba despre cozile care creşteau-creşteau-creşteau.
Tot pe atunci, a fost în vogă anecdota care a exprimat foarte bine cauzele şi efectele "fenomenului codal". Iat-o:
Pe Bulevardul Magheru, la o aruncătură de băţ de sediul CC al PCR, se formase, în numai un sfert de oră, o coadă cât toa