Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărţişoare și flori la troița Maricicăi Hăhăianu, asistenta româncă ucisă la Roma

Publicat in Libertatea, marți 8 martie 2011 ·

Românii stabiliţi la Roma, dar şi italienii, nu au dat-o uitării pe asistenta Maricica Hăhăianu, ucisă de un italian, într-un atac pe cât de stupid pe atât de violent, consumat la sfârşitului anului trecut, în staţia de metrou Ananina. Românii stabiliţi la Roma, dar şi italienii, nu au dat-o uitării pe asistenta Maricica Hăhăianu, ucisă de un italian, într-un atac pe cât de stupid pe atât de violent, consumat la sfârşitului anului trecut, în staţia de metrou Ananina.

În locul unde românca a fost atacată de călăul ei, Alessio Burtone (20 de ani), oameni cu suflet au impriovizat o troiţă pe unul dintre stâlpii de susţinere ai staţiei de metrou. În amintirea asistentei, stâlpul a fost acoperit cu flori, icoane. fotografii şi tot felul de mesaje scrise în italiană şi în română, gânduri așternute pe hârtie care vorbesc de iadul în care a fost aruncată românca din cauza xenofobiei care macină Italia. Deopotrivă români și italieni, care aprind zilnic o lumânare în memoria Mariciăi, au prins acolo chiar şi mai multe mărţişoare, simbol al primăverii de care asistenta ucisă nu se va mai putea bucura vreodată. Printre cei care au pus o floare la troiţă, însoţită de rugi pentru sufletul Maricicăi, s-a numărat şi deputatul PDL William Brînză, aflat în turneu politic în Peninsulă.

Maricica Hăhăianu a murit la data de 15 octombrie după ce a stat în comă o săptămână ca urmare a loviturii încasate în cap de la Alessio Burtone. Asasinul româncei care avea 32 de ani a fost arestat sub acuzația omor.

După tristul popas făcut la troița din stația de metrou romană Anania, ce păstrează vie amintirea asistentei ucise Maricica Hăhăianu, deputatul democrat-liberal William Brînză a mers la Biserica Ortodoxă și la Biserica Penticostală, ambele din Roma, unde, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, a oferit felicitări și flori câtorva sute de doamne și domnișoare.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°