Atacantul Universităţii Cluj a fost aproape de un transfer la Steaua, însă mutarea nu s-a mai produs, din cauza faptului că jucătorul a picat probele fizice.
Tony a fost aproape de transferul vieţii sale! Atacantul care a făcut senzaţie în tricoul Universităţii Cluj, în acest retur de campionat, a fost cu un pas în curtea Stelei. Medicii i-au spulberat visele şi au anunţat că atacantul are probleme de sănătate. Managerul „roş-albaştrilor”, Mihai Stoica a confirmat faptul că Steaua nu a găsit încă un atacant potrivit şi spune că va căuta în continuare un vârf de careu pentru a întări echipa. "Noi trebuie să aducem cel puţin doi jucători pentru a crea un lot competitiv, un lot care să poată să ducă toate cele trei competiţii pe care le începem", a spus managerul stelist.
Fostul selecţioner Emerich Jenei îi dă dreptate lui MM Stoica. Tehnicianul care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua spune că trupa lui Laurenţiu Reghecampf are nevoie de un vârf şi de un jucător de creaţie pentru a face faţă în Champions League. "Steaua are nevoie chiar şi de un vârf, iar la mijlocul terenului ar trebui să aducă un jucător de creaţie, nu conducător, de joc, pentru că, de fapt, conducătorul de joc este acela care are mingea", a afirmat Jenei.
După ce Tony nu a corespuns din punct de vedere fizic, Steaua s-a reorientat şi îl are în vizor pe atacantul Cataniei, Osarimen Ebagua. Conform site-urilor de specialitate, vârful este cotat la 550.000 de euro.