Un piteştean a aflat cu stupoare că în apartamentul său au sediile sociale două SRL-uri. Firmele au fost înregistrate la Registrul Comerţului Argeş în baza unor documente, unele fictive, altele conţinând semnături false, ignorate total de cei care trebuiau să se uite peste ele
Silviu S. din Piteşti spune că şi-a dat seama că e ceva în neregulă în momentul în care a găsit în cutia poştală câteva facturi telefonice emise pe numele a două firme: RAM Impex Trading SRL şi ZNC Total Trans SRL, înregistrate la Oficiul Registrul Comerţului (ORC) Argeş în lunile februarie, respectiv martie 2010.
„M-am împacientat când am văzut că facturile continuă să vină pe adresa mea. Am solicitat Registrului Comerţului copii după actele de înregistrare şi suspiciunile mele s-au confirmat: cele două firme aveau sediul social la mine acasă. Ambele erau înregistrate în baza unor contracte de comodat fictive, cu semnătura mea şi cea a soţiei falsificate, şi cu o adeverinţă, chipurile, de la asociaţia noastră de proprietari, al cărei nume nici măcar nu corespundea, precum şi cu semnăturile unor vecini care, în realitate, nici măcar nu există”, explică bărbatul.
Omul spune că la dosarul firmelor-fantomă au fost ataşate şi copii, incomplete, ale actului de proprietate asupra apartamentului. „Puteau să le obţină de oriunde, pentru că la toate serviciile de utilităţi sau telefonie ţi se cere aşa ceva. Pe mine mă intrigă cum de nimeni de la Registrul Comerţului nu a văzut că în primul caz semnăturile de pe copiile actului de proprietate sunt diferite de cele de pe contractual de comodat? Cum au putut fi admise astfel de documente la înregistrarea unei firme?!”, întreabă, revoltat, piteşteanul.
„La înregistrarea uneia dintre firme a fost trecută cu vederea până şi Grefa Judecătoriei Argeş, care apare pe unul dintre documentele în baza cărora s-a efectuat procedura şi d