Primul râs al copilului este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa unui părinte. „Când copiii mei au râs, pe rând, pentru prima dată, am simţit că mă nasc din nou”, scrie bloggerul Nicholas Day pentru slate.com. Dar primul râs aduce după sine o serie de întrebări: cum ştie că este amuzant? De unde ştie el ce înseamnă amuzant? Am ceva în dinţi?
Umorul a fost conceptualizat ca un produs al unui nivel mental ridicat, nivel la care bebeluşii nu au acces. Dar asta ridică o altă problemă: nimeni nu a explicat de ce bebeluşii continuă să râdă?
Se pare că râd la tine şi cu tine. Delimitând umorul la o abordare structurală şi analitică, suntem privaţi de înţelegerea bebeluşilor: ei nu înţeleg gluma, dar pot împărtăşi şi participa la gloria amuzamentului. Râsul la copii este un act interpersonal, intrisec social, aşa cum demontra Vasudevi Reddy, psiholog la Universitatea Portsmouth din Anglia.
Râsul lor are aceleaşi caracteristici cu râsul adulţilor. Ca şi noi, râd la lucruri diferite, în multe feluri, dar de cele mai multe ori râd în acelaşi fel la aceleaşi lucruri. „Când râde un bebeluş la noi în casă, aproape că ştiu de ce râde. Asta spun toţi părinţii”, spune Reddy.
Primul râs, care apare undeva la 3, 4 luni, este zâmbetul care se întinde pe toată faţa şi care erupe în sunete. Prin contactul dintre părinte şi copil, copiii învaţă la ce să râdă şi când să râdă. În documentaţia realizată pe mii de cazuri, Reddy a descoperit că sursa râsului este această interacţiune. Chiar şi când râd pentru că sunt gâdilaţi sau cineva se joacă cu burtica lor, bebeluşii râd datorită aceloraşi stimuli sociali.
La câteva luni după primul lui râs, bebeluşul tău va vrea să te facă pe tine să râzi „şi abia aşteaptă să poată să-ţi spună câteva bancuri”. După primele 8 luni de viaţă, copiii încep să arate ceea ce Reddy numeşte „clowning” - încercarea explicit