Se spune ca cel mai puternic instrument de marketing pentru un restaurant este sa stii ca tot timpul il gasesti pe patron acolo, sa vezi ca-si cunoaste clientii si ca acestia il cunosc, la randul lor, si ca se considera musafirii lui. Asa fac cucoana de la Jaristea, Nicolai la Cantina lui, cel de la Select, cei de la DonCafe si multi altii. Si mai e ceva care face diferenta, un lucru care se vede si se simte cu usurinta: daca pentru acel patron e singura afacere, sau doar una dintre mai multe.
Nu stiu cat marketing de servicii sau de hospitality a studiat Romica, insa chiar daca nu ar fi citit un singur rand, sunt sigur ca si-ar fi facut afacerea exact in acelasi fel, pentru ca se vede usor ca are reflexul de client service si ca face asta cu placere. Si cu mult instinct. Romica nu mai are alta afacere. Micul (dar nu foarte) restaurant de pe strada Sofia e singura lui sursa de venit. Inainte l-a avut pe Clucerului, langa Arcul de Triumf, insa l-a mutat in Piata Dorobantilor de curand.
S-a ocupat singur de renovare, il vedeam acolo zi de zi, luni de-a randul. Romica nu e un arhitect faimos. Prin urmare, restaurantul lui nu arata ca unul amenajat de un arhitect faimos. Nu arata nici ca restaurantul unui bogatas, pentru ca Romica nu pare sa fie un bogatas. A facut ce a putut si el mai bine, cu multa grija pentru banii lui.
Nu a iesit rau. Exile – pentru ca asa i-a spus restaurantului - e intr-o casa veche, cocheta, cu multa personalitate, intr-o zona in care toate casele si toate lucrurile au multa personalitate. Sunt sigur ca Romica a ales locul acela pentru mica gradina din fata. Cine nu ar vrea sa manance in gradina, intr-un loc in care toate casele si toate lucrurile au multa personalitate? Chiar si copacii batrani si veveritele din ei.
La Romica vin la pranz oameni care lucreaza la firmele din zona. Seara vin cei din cartier, cu copii
