Fuga e rusinoasa, dar e sanatoasa. Acesta este principiul pe care l-a aplicat Catalin Vlad (29 ani), din Harlau, cel care s-a dovedit a fi autorul unui accident de circulatie soldat cu victime. In urma cu doua zile, tanarul a luat masina lui Petru Balcu, din Iasi, si a plecat la plimbare, desi nu avea permis de conducere. Mai mult decat atat, Catalin consumase in prealabil bauturi alcoolice. Cand a ajuns in satul Parcovaci, tanarul a pierdut controlul volanului si a accidentat usor pe Alina Iosub (19 ani), din Maramures, care venise in vizita la rude, si pe Victor Porusniuc (32 ani), din Harlau, dupa care a fugit de la locul faptei. Cei doi au fost internati in spitalul Harlau cu diagnosticul traumatism cranio-facial, respectiv contuzie gamba stanga. In urma cercetarilor politistilor s-a stabilit ca autoturismul implicat in accident este Dacia IS-01-PGA si ca vinovat de producerea incidentului este Catalin Vlad, pe numele caruia s-a intocmit dosar penal. (V.M.)
Fuga e rusinoasa, dar e sanatoasa. Acesta este principiul pe care l-a aplicat Catalin Vlad (29 ani), din Harlau, cel care s-a dovedit a fi autorul unui accident de circulatie soldat cu victime. In urma cu doua zile, tanarul a luat masina lui Petru Balcu, din Iasi, si a plecat la plimbare, desi nu avea permis de conducere. Mai mult decat atat, Catalin consumase in prealabil bauturi alcoolice. Cand a ajuns in satul Parcovaci, tanarul a pierdut controlul volanului si a accidentat usor pe Alina Iosub (19 ani), din Maramures, care venise in vizita la rude, si pe Victor Porusniuc (32 ani), din Harlau, dupa care a fugit de la locul faptei. Cei doi au fost internati in spitalul Harlau cu diagnosticul traumatism cranio-facial, respectiv contuzie gamba stanga. In urma cercetarilor politistilor s-a stabilit ca autoturismul implicat in accident este Dacia IS-01-PGA si ca vinovat de producerea incidentului este