Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micii aeromodelişti de la Pucioasa, cei mai buni din ţară

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Machetele copiilor au obţinut multe premii la nivel naţional. La Clubul Copiilor „Nicolae Mateescu” se află un muzeu unic în ţară şi chiar în Europa, construcţiile expuse fiind realizate în totalitate de copii.

Cercul de aeromodelism de la Pucioasa este unul dintre cele mai mari şi mai vechi din ţară. A fost înfiinţat în anul 1953, iar în cei 57 de ani de activitate a obţinut un palmares impresionant, întrucât pe aici s-au perindat mii de elevi. Anual, la Pucioasa se organizează Memorialul “Henri Coandă”, competiţie la care participă copii din toate colţurile ţării. “Aici organizăm cel mai longegiv concurs naţional de Machete de Aeronave Zburătoare clasa F4B. Au fost până acum peste 30 de ediţii ale Memorialul «Henri Coandă». În ultimii 20 de ani, în paralel la Pucioasa se desfăşoară şi Campionatul Naţional de Machete de Aeronave al Federaţiei Române de Modelism”, mărturiseşte Nicolae Diaconescu, professor în cadrul Clubului Copiiilor “Nicolae Mateescu” din Pucioasa.

Contructorii de machete au ajuns piloţi

Micii aviatori din Pucioasa se pot mândri cu numeroase diplome şi medalii obţinute la concursurile naţionale de aeromodelism, fiind printre cei mai buni din ţară. Aici, copiii trec de la amatorism la profesionism, unii dintre ei chiar au urmat o carieră în aviaţie, după ce timp de mulţi ani au fost implicaţi în activitatea cercului de aeromodelism. “Avem o fată care a obţinut de şase ori titlul naţional şi a primit titlu de maestru în aeromodelism pe viaţă. O parte dintre cei care au trecut pe aici au ajuns piloţi profesionişti şi mecanici de aviaţie”, Spune Nicolae Diaconescu.

Muzeu aviatic unic în Europa

În incinta clubului se află Muzeul Aviatic “Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu”, unic în ţară şi în Europa prin faptul că machetele sunt realizate în totalitate de elevi. Muzeul a fost inaugurat în 1977, la care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 31 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 32 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°