Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi minerii chilieni au fost aduşi la suprafaţă

Publicat in Romania Libera, joi 14 octombrie 2010 ·

Operaţiunea fără precedent de salvare a celor 33 de mineri care se aflau captivi în subteran de 69 de zile s-a încheiat joi dimineaţa (miercuri seara, ora locală) în jurul orei 6.30 (ora României), după mai bine de 24 de ore de la lansare, prin aducerea la suprafaţă a ultimului salvator, potrivit Newsin.

Şeful de tură, Luis Urzua, în vârstă de 54 de ani, a fost ultimul muncitor pe care capsula special concepută l-a adus la suprafaţă, la capătul unei operaţiuni care a durat 22 de ore şi care a intrat în faza sa finală - aducerea la suprafaţă a celor şase membri ai echipei de salvare. Luis Urzua a ieşit din nacelă la 21.58, ora locală (joi, 3.58, ora României), fiind îmbrăţişat de persoanele prezente.

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a avut cuvinte de laudă şi mulţumire. "Ai fost un şef foarte bun şi un lider al acestui grup, eşti un motiv de mândrie pentru toţi", i-a spus el lui Urzua. Acesta a răspuns că se roagă ca un astfel de accident să nu se mai întâmple niciodată şi a mulţumit echipelor de salvare. Ca şef de tură, el a luat deciziile care au salvat grupul în primele zile după accident şi i-au menţinut solidaritatea.

Imediat după ce al 33-lea miner a fost salvat, s-au ridicat baloane cu steagul chilian şi toată lumea, în frunte cu preşedintele Sebastian Pinera, a cântat imnul naţional, un moment emoţionant care a eliberat tensiunea acumulată în cele 22 de ore de aşteptare.

Pinera a ţinut apoi un scurt discurs în care a lăudat familiile minerilor, spunând că au dat dovadă de credinţa care a mutat munţii la loc. A avut, de asemenea, cuvinte de apreciere şi mulţumire la adresa salvatorilor şi a spus că succesul operaţiunii de salvare este o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu.

Preşedintele consideră că acest eveniment este cel care a ajutat ţara să aibă un an remarcabil, după cutremurul puternic suferit în februarie. 2010 este

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°