Daca citim bine declaratia despre situatia din Liban data de G8 la Sankt Petersburg ne dam seama ca ea merge spre originea evenimentelor fara sa spuna, totusi, daca mai intai a fost oul sau gaina. Nici nu era simplu, atat sunt de incalcite actiunile si reactiunile in intreaga zona. Insa de asta data avem o tipica relatie de la efect spre cauza: se uita faptul ca nu demult toate gruparile palestiniene acceptasera o platforma comuna ce ar fi recunoscut implicit existenta Israelului, in baza careia guvernul lui Ehud Olmert putea, la o adica, sa inceapa negocieri efective cu guvernul palestinian alcatuit de miscarea Hamas, cea care castigase alegerile. Or, atat Hamas, cat si militiile libaneze Hezbollah sunt in continuare considerate de Israel formatiuni paramilitare subventionate direct de Iran si, in continuare, de Siria. Statele Unite continua sa le trateze pe toate in acelasi regim si ca pe alte formatiuni paramilitare siite, atat de active in Irak si in miscarile teroriste. Israelul nu a crezut nici o clipa in reconvertirea democratica a guvernului palestinian si a profitat de rapirea primului militar israelian pentru a reocupa in buna masura Fasia Gaza. Ba mai mult, a arestat pur si simplu mai multi ministri si parlamentari ai noii puteri legal constituite in teritoriile palestiniene, pe care nu-i poate invinui decat ca nu au nici o putere asupra militiilor paramilitare radicale. La fel de neputincios e si guvernul de la Beirut asupra militiilor Hezbollah din sudul tarii, desi ar vrea sa poata sa controleze in deplina suveranitate intreg teritoriul, dupa ce si trupele siriene s-au retras. Dar neputinta nu este o vina, mai cu seama intr-o tara ce se reface cu greu dupa ani de razboi civil si de ocupatie militara straina. Asa ca rapirea altor doi soldati de catre un comando libanez trimis peste granita a declansat o reactie similara din partea Israelului si deschider