Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Funeriu, ELIBERAT DIN FUNCŢIE de Crin Antonescu. Cum a reacţionat fostul ministru al Educaţiei

Publicat in Gandul, luni 6 august 2012 ·

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat, luni, decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Daniel Funeriu.

"Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, a semnat luni, 6 august 2012, Decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Daniel Petru Funeriu", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Funeriu: Am demisionat. Îl poate lua consilier pe Victor Ponta

"Mi-am dat demisia pentru că nicio persoană onorabilă nu poate sta lângă Crin Antonescu. Tot ce a obţinut politic e bazat pe minciună şi fraudă, aşadar îl poate lua consilier pe Victor Ponta, simbolul fraudelor şi plagiatului din Europa. Antonescu trebuia să ia poziţie faţă de modul abject în care guvernul Ponta a desfiinţat şi înfiinţat după plac comisii de etică pentru a acoperi ceea ce o lume întreagă vede: un furt intelectual ordinar. Nu a făcut-o, deci este complice. Trebuia să reacţioneze şi faţă de politizarea fără precedent a educaţiei şi faţă de propunerile ridicole de modificare a legislaţiei în educaţie vehiculate de guvernul Ponta", a declarat Daniel Funeriu.

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu este consilier prezidenţial din februarie acest an.

Funeriu a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în guvernul condus de Emil Boc, începând din decembrie 2009. În vârstă de 41 de ani şi membru al PDL, Daniel Funeriu a fost anterior deţinerii postului de ministru al Educaţiei şi vicepreşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici în educaţie şi cercetare (începând cu noiembrie 2006), precum şi europarlamentar şi membru în grupul de experţi pentru elaborarea "Strategiei cercetării din România între 2007 şi 2013".

Actualul preşedinte suspendat, Traian Băsescu, l-a numit, pe 25 mai, pe Daniel Funeriu în locul lui Valeriu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 8 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°