Oponenţii atribuirii premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene au participat duminică seara, purtând torţe în mâini, la un marş de protest pe străzile principale ale capitalei norvegiene Oslo, unde luni urmează să se desfăşoare ceremonia decernării acestei prestigioase distincţii, la demonstraţie fiind prezenţi reprezentanţi ai circa 50 de organizaţii şi asociaţii, relatează The Huffington Post şi BFM.
Organizatorii marşului consideră că UE nu merită Nobelul pentru Pace întrucât, "printre altele, desfăşoară operaţiuni militare, duce o politică comercială agresivă şi nu pune în aplicare măsuri mai stricte faţă de imigranţii din Africa".
Acţiunea a fost susţinută de Biroul Internaţional pentru Pace, recompensat cu Premiul Nobel în 1910. Reprezentanţii acestei organizaţii subliniază că membrii Comitetului s-au îndepărtat prea mult de litera testamentului lui Alfred Nobel, care scria ca premiul să fie acordat "unei persoane care a obţinut cele mai mari succese sau a făcut mai mult decât altele pentru coeziunea dintre popoare şi pentru reducerea efectivelor armatelor active, precum şi pentru organizarea de congrese pe problema păcii, atrăgând prin aceasta atenţia mondială".
"Dacă Nobel ar fi vrut să dea Comitetului dreptul de a interpreta în mod liber cuvintele sale, el putea să trimită doar un plic cu bani parlamentului norvegian, cu indicaţia 'Dispuneţi după propria dorinţă", a afirmat şeful Biroului Internaţional pentru Pace, Thomas Magnusson.
De asemenea, şi-au exprimat solidaritatea cu organizatorii protestului de la Oslo laureaţii premiului Nobel pentru Pace din 1976 şi 1980, Mairead Corrigan Maguire şi Adolfo Pérez Esquivel, care nu au reuşit să ajungă în capitala norvegiană pentru a se alătura protestului. Pe bulevardele înzăpezite din Oslo au defilat reprezentanţi ai coaliţiei de extrema stângă din Grecia, Syriza, me