Fotografii cu şi despre dragoste pot fi admirate până pe 2 decembrie la Casa TIFF din Cluj-Napoca. Doritorii le pot chiar cumpăra, contra unei sume de 450 de lei.
„Această expoziţie din festival dă amploarea culturală pe care am dorit-o de mai mulţi ani cu literatură, pictură, video, proiecţii", afirmă directorul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, Răzvan Popovici, prezent la Cluj-Napoca, weekendul trecut.
Imagini de la expoziţie
Imaginile expuse sunt semnate de fotografii Voicu Bojan, Vlad Eftenie şi Cornel Lazia.
„În cadrul acestei expoziţii vă puteţi regăsi în momente pe care le-aţi parcurs, moment intense şi sincere", a afirmat curatorul expoziţiei, fotograful Şerban Mestecăneanu, totodată şi fotograful oficial al festivalului SoNoRo.
Tema din acest an a festivalului, ajuns la ediţia a şaptea, este „Love Unlimited", iar concertele sustinute la Cluj (3 la număr) închid festivalul început la Bucuresti şi continuat la Iaşi şi Timişoara.