Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Isăilă: "Cred că de acum înainte vom fi respectaţi"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 martie 2012 ·

Antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc, Daniel Isăilă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că echipa sa nu prea era băgată în seamă în turul campionatului, dar a ajuns să fie respectată de adversari în urma rezultatelor din retur.

Referindu-se la partida cu Voinţa Sibiu, din cadrul etapei a XXIIII-a a Ligii I, Isăilă a spus că va întâlni poate cel mai dificil adversar din acest retur, în ciuda faptului că echipa sa a jucat cu Dinamo şi CFR Cluj: "Ne aşteaptă la Sibiu poate cel mai dificil meci din acest retur, întâlnim o echipă în adevăratul sens al cuvântului, un grup unit, foarte greu de învins, arţăgoasă, care se bate pentru orice minge. Noi mergem însă acolo pentru a obţine un rezultat pozitiv, să câştigăm. Teamă nu ne e de niciun adversar, îi respectăm şi încercăm prin forţele noastre să ne impunem jocul şi să câştigăm. Dacă până acum nu am fost băgaţi în seamă, eu cred că de acum înainte vom fi respectaţi. Ce a fost până acum e istorie, trebuie să vedem ce vor face de acum înainte. Ne gândim să ne salvăm de la retrogradare, trebuie să ieşim din zona aia fierbinte. E mult spus că Sportul e echipa mamomentului, suntem într-o formă bună, avem nevoie de continuitate. Trebuie să arătăm aceeaşi foame de rezultat, de puncte, să avem aceeaşi atitudine".

Daniel Isăilă a spus că îi e greu să alcătuiască echipa de start, din cauza lotului puţin numeros, dar nu se plânge. "Nu ne lamentăm, nu ne plângem din pricina lotului destul de subţire. Nu ne e uşor, dar asta e situaţia, trebuie să o acceptăm şi să muncim. Îmi pare rău şi de Varga, orice antrenor îşi doreşte un jucător de talia lui Varga, dar asta e situaţia, nu avem ce face. E spre binele lui, fiecare îşi doreşte să evolueze acolo unde îi e mai bine. Sportul joacă fără prime până la finalul campionatului, când vor fi prime de obiectiv. Nu mi-e teamă de relaxare, numai ei au de pierdut dacă vor gândi aş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 11 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°