Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET: Mihai Verbiceanu a dat ora exactă în penitenciare

Publicat in Adevarul, marți 20 aprilie 2010 ·

Arma sa era comunicarea cu deţinuţii. A construit şi a condus Penitenciarul Focşani vreme de 20 de ani în care a încercat să le ofere prizonierilor un model. Brăilean la origini, Mihai Verbiceanu a început ca profesor de limba franceză la Liceul Movila Miresei din Brăila.

Pentru că terminase Liceul Sportiv din Galaţi, i s-a propus să urmeze cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Penitenciare. Un om ferm, Mihai Verbiceanu nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a dus la discuţii cu "cadristul" din Penitenciarul Galaţi.

"Primul contact cu penitenciarele a fost la Galaţi. Cel mai neplăcut lucru a fost mirosul pestilenţial de pe coridoare. Al doilea şoc a fost când m-am angajat prima dată într-o astfel de instituţie. Se întâmpla la Brăila. Am avut un gol în stomac când am văzut întrebarea mută din ochii deţinuţilor: "Tu ce ai putea face pentru noi?", îşi aminteşte pensionarul de acum.

Îl combate pe Lombroso

Mai tot timpul jovial, domnul Verbiceanu a încercat de-a lungul timpului, în cele două penitenciare în care a lucrat, Brăila şi Focşani, să implementeze o strategie de lucru aparte cu deţinuţii şi anume, pe latura umană. Îl contrazice în totalitate pe celebrul criminolog italian Cesare Lombroso potrivit căruia criminalii şi posibilii crimiali pot fi identificaţi după fizionomie.

"Omul cu haină în dungi, sau cea portocalie cum este acum, nu este duşmanul tău ci o persoană complex, cu problemele ei. A primit deja o pedeapsă grea: detenţia. De ce să îi adaug eu suferinţe prin comportamentul meu? Nu sunt adeptul şcolii lombrosiene potrivit căreia deţinuţii au capul mare sau privirea ciudată. Deţinuţii sunt oameni care au făcut rău din greşeală sau sunt clienţi fideli ai închisorilor. La ei construcţia valorilor nu există de aceea trebuie să îi ajuţi să şi le construiască, nu trebuie să pui bastonul pe ei. Trebuie să îi educi", explică Verbiceanu. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 48 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 34 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°