Arma sa era comunicarea cu deţinuţii. A construit şi a condus Penitenciarul Focşani vreme de 20 de ani în care a încercat să le ofere prizonierilor un model. Brăilean la origini, Mihai Verbiceanu a început ca profesor de limba franceză la Liceul Movila Miresei din Brăila.
Pentru că terminase Liceul Sportiv din Galaţi, i s-a propus să urmeze cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Penitenciare. Un om ferm, Mihai Verbiceanu nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a dus la discuţii cu "cadristul" din Penitenciarul Galaţi.
"Primul contact cu penitenciarele a fost la Galaţi. Cel mai neplăcut lucru a fost mirosul pestilenţial de pe coridoare. Al doilea şoc a fost când m-am angajat prima dată într-o astfel de instituţie. Se întâmpla la Brăila. Am avut un gol în stomac când am văzut întrebarea mută din ochii deţinuţilor: "Tu ce ai putea face pentru noi?", îşi aminteşte pensionarul de acum.
Îl combate pe Lombroso
Mai tot timpul jovial, domnul Verbiceanu a încercat de-a lungul timpului, în cele două penitenciare în care a lucrat, Brăila şi Focşani, să implementeze o strategie de lucru aparte cu deţinuţii şi anume, pe latura umană. Îl contrazice în totalitate pe celebrul criminolog italian Cesare Lombroso potrivit căruia criminalii şi posibilii crimiali pot fi identificaţi după fizionomie.
"Omul cu haină în dungi, sau cea portocalie cum este acum, nu este duşmanul tău ci o persoană complex, cu problemele ei. A primit deja o pedeapsă grea: detenţia. De ce să îi adaug eu suferinţe prin comportamentul meu? Nu sunt adeptul şcolii lombrosiene potrivit căreia deţinuţii au capul mare sau privirea ciudată. Deţinuţii sunt oameni care au făcut rău din greşeală sau sunt clienţi fideli ai închisorilor. La ei construcţia valorilor nu există de aceea trebuie să îi ajuţi să şi le construiască, nu trebuie să pui bastonul pe ei. Trebuie să îi educi", explică Verbiceanu. @
