Prima întrebare vine uşor... “Cum v-aţi cunoscut?” Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “L-am cunoscut pe când eram în liceu”, spune doamna Georgeta Mihăilescu-Brăila...
În spatele fiecărui bărbat puternic se ascunde o femeie puternică.
Prima întrebare vine uşor... “Cum v-aţi cunoscut?” Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “L-am cunoscut pe când eram în liceu”, spune doamna Georgeta Mihăilescu-Brăila. “El făcea teatru de amatori. În acea echipă era şi sora mea mai mare. Ei, şi într-o zi a trebuit să-i aduc o pereche de pantofi şi-n loc să nimeresc în cabina ei, am nimerit în cabina lui. Pe urmă sora mea mi-a povestit cum că el tot îi spunea că o fetiţă frumoasă, care avea candoare şi puritate, a intrat în cabina lui şi tare şi-ar dori s-o mai vadă. Sora mea nici măcar nu ştia că e vorba despre mine şi râdea de el. Dar destinul lucra şi el, aşa că într-o după-amiază însorită, pe strada mare veneau de sus sora mea, cumnatul meu şi el, Brăila, şi din jos, eu, de la şcoală. El zice: «Uite, ea este!». Iar sora mea: «E sora mea, las-o în pace, e fată cuminte şi deja e cerută-n căsătorie. O să se mărite». Eu aveam 18 ani, dar arătam de 14 ani. Nu umblam cu băieţi, se punea accent mult pe cuminţenie, dar eram foarte curtată în acelaşi timp”.
PE SUB TEI. “A-nceput să mă conducă zilnic spre casă. Drumul de la şcoală spre casă era destul de lung. Eu credeam că era o întâmplare şi vorbind vrute şi nevrute am aflat că era îndrăgostit de mine. Eu aveam opt cereri în căsătorie şi l-am ales pe el. Ştiţi de ce? Din cauză că el a spus câteva cuvinte când m-a cerut în căsătorie «să nu cumva să ai zestre». Asta mi-a declanşat interesul. Din 1947 ne-am tot plimbat pe sub tei şi castani şi apoi ne-am căsătorit, după trei ani, în 1950. Actele le-am depus la 1 aprilie şi el râdea de mine că m-a păcălit. Avea un mare respect pentru familie”, a încheiat Georget