Uneori e bine sa ne intoarcem spre autori aparent vetusti care in orice caz au iesit acum din aria preferintelor si nu mai prezinta interes. Nu e atat vorba de supunerea fata de un canon uneori mai dur decat orice pat al lui Procust, ci pur si simplu de o anumita neputinta de-a mai rezona cu acele pagini care parca vin de pe alta planeta si bat neputincioase la usa intelegerii si sensibilitatii noastre. Unul dintre acesti autori Ð cel putin asa cred Ð ar fi unul din clasicii romanului britanic, Somerset Maugham. Pornind la drum cu o prejudecata ca aceea aratata mai sus, categoric nu ne mai putem apropia de cartile sale. Totusi, e nevoie doar de un mic efort. Cel mai bun exemplu in acest sens este unul dintre romanele sale recent aparut in romaneste, Placerile vietii. Nu stiu daca este vorba de o reeditare sau chiar de prima aparitie. Intalnim in cuprinsul acestui roman o afirmatie plina de intelepciune si in acelasi timp plina de ironie care ar putea sa-l puna pe ganduri pe orice autor mai mult sau mai putin obsedat de sine si de opera sa. Sa citam: "Stiu ca nu sunt un mare romancier... Cand ma compar cu uriasii profesiei pur si simplu nu exist. Pe vremuri mai credeam ca intr-o buna zi o sa scriu un roman cu adevarat mare, dar am incetat de mult sa mai trag macar nadejde intr-o asemenea minune. Nu vreau altceva de la oameni decat sa spuna ca ma straduiesc. Muncesc foarte mult. Asta-i adevarul. Nu las sa-mi iasa din mana nimic neglijent ori nefinisat. Cred ca sunt in stare sa spun bine o poveste si sa conturez personaje veridice etc etc" Autorul patrunde apoi in subiectul propriu zis al cartii pentru a face naratiunea fluenta si inteligibila. Nu ne intereseaza destinul pesonajului principal care raspunde la numele de Roy Kear si care pe parcurs va avea parte de numeroase alte prilejuri pentru a-si expune calitatile de fin moralist, ne intereseaza precizia si since