Parcul din centrul Focşaniului a fost înfiinţat de către municipalitatea din Focşani în anul 1873, pe hotarele vechii Grădini Călugăreşti a Mănăstirii Sf Ioan.
În cei 140 de ani de existenţă, Grădina Publică din Focşani a suferit mai multe transformări. Ultimele intervenţii radicale au avut loc în urmă cu patru ani, cu ocazia realizării „proiectului de recalificare urbană a perimetrului istoric Piaţa Unirii-Grădina Publică”.
Practic, prin intervenţiile făcute s-a ajuns la mutilarea spaţiului verde, prin tăierea a zeci de copaci, pentru a face loc unor construcţii comerciale care s-au dorit a fi aducătoare de turişti, dar care la doi ani de la finalizarea proiectului cu bani europeni îşi dovedesc inutilitatea.
În rest, prin celelalte modificări s-a dorit practic corectarea intervenţiilor făcute în timpul regimului comunist, care nu mai păstrau din vechea Grădină Publică decât elemente disparate din amenajările care au existat acum mai bine de o sută de ani.
Practic, arhitectul lucrării s-a folosit de fotografiile din epocă pentru a reda o parte din strălucirea Grădinii Publice de altădată, ajutându-se însă şi de elemente de arhitectură noi. Aşa au revenit în parul central al Focşaniului chioşcul fanfarei militare, vechiul lac, alei de pietriş de inspiraţie englezească etc.
Un austriac, artizanul Grădinii Publice
Revenind însă la istoria parcului din Focşani, este de menţionat că actuala Grădină Publică a fost înfiinţată de către municipalitatea din Focşani în anul 1873, pe hotarele vechii Grădini Călugăreşti a Mănăstirii Sf Ioan. Grădina fusese expropriată în timpul domniei lui Cuza în folosul Şcolii de Fete din Focşanii Munteni , iar din anul 1866 a intrat în patrimoniul oraşului.
Pe cele 1 ,68 hectare cât a avut Grădina Publică până la venirea comuniştilor a fost amenajat un adevărat paradis. Artizanul acestui colţ de rai a