Deşi are plaje cu nisip fin, vreme frumoasă şi multe vile luxoase, Miami ocupă locul 1 într-un nou top al oraşelor deprimante din Statele Unite realizat de Forbes.com.
Staţiunea preferată a starurilor are o rată a criminalităţii foarte ridicată, a fost foarte afectată de criza imobiliară, iar naveta zilnică durează foarte mult, spre nemulţumirea lucrătorilor.
"În Miami este soare şi vreme frumoasă, dar există mulţi factori negativi care afectează starea de spirit a persoanelor care locuiesc aici. Cel mai important lucru este diferenţa extremă de venituri între celebrităţi şi oameni obişnuiţi", a explicat editorul Forbes, Kurt Badenhausen.
Criteriile luate în considerare pentru stabilirea clasamentului au fost: rata şomajului, criminalitatea, nivelul veniturilor, impozitarea, durata navetei şi corupţia politică.
Oraşele americane Detroit şi Flint ocupă locurile 2 şi 3 în cadrul acestui top, fiind urmate de West Palm Beach, Florida şi Sacramento, din California.