Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patinoarul, noua atracţie de iarnă la Reghin

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 8 decembrie 2013 ·

Începutul lunii decembrie a adus reghinenilor un frumos cadou, un patinoar, lucru care a cam lipsit oraşului în ultimii ani. Necesitatea unui patinoar a fost înţeleasă de către conducerea municipiului, astfel că pe 2 decembrie acesta şi-a descis oficial porţile în incinta Ştrandului municipal. “Ideea acestui parinoar aparţine conducerii Primăriei municipiului Reghin care nu a rămas indiferentă la dorinţele tinerilor din muncipiu care de mult îşi doreau un poatinoar, pentru a mai reduce din cheltuieli cu deplasările la Târgu-Mureş sau în alte oraşe învecinate care beneficiază de asemenea spaţii de distracţie. Dimensiunea patinoarului este de circa 450 de metri pătraţi, zic eu suficientă, dar n-ar strica să fie puţin mai mare. Probabil că anul viitor, dacă lucrurile vom merge cum dorim noi, patinoarul să fie mărit cu cel puţin 50 de metri pătraţi”, a declarat ing. Călin Albu, administratorul Ştrandului municipal Reghin şi al Patinoarului municipal Reghin.

Program extins pe perioada vacanţei

Doritorii de mişcare pot frecvenat patinoarul zilnic, începând cu ora 14.00, programul urmând a fi extins odată cu venirea vacanţei de iarnă. “Patinoarul a fost inaugurat în data de 2 decembrie, prima zi intrarea fiind gratuită, ca şi un cadou din partea Primăriei, astfel ca lumea din Reghin să se obişnuiască cu locaţia şi cu gheaţa. Apoi am operat cu tarife restabilite, 6 lei biletul la adulţi, 4 lei la copii, tarif pentru o oră şi jumătate. Se pot închiria patine, tariful fiind de 5 lei. Patinoarul poate fi frecventat zilnic, începând cu ora 14.00, program care va fi modificat odată cu venirea vacanţei. Patinoarul este deschis până seara, ultima repriză de patinat fiind în intervalul 20.00 – 21.30. Pe perioada vacanţei vom încerca să lărgim programul, astfel ca patinoarul să poată fi freceventat şi înainte de masă, începând cu ora 10.30 dimineaţa. Pe lânga atr

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. UPDATE: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului / "Niciun semn de viaţă" detectat la locul accidentului - televiziunea de stat. Oficial iranian: Elicopterul a fost „ars complet” în urma prăbuşirii

Mediafax acum 12 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 6 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°