Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zi de doliu național la Chișinău. 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Rusia țaristă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 mai 2012

La Chișinău astăzi este zi de doliu național, la 16 mai împlinindu-se 200 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Bucureşti, care a consemnat cedarea de către fostul Imperiu Otoman Imperiului Rus a părţii de est a Ţării Moldovei, care corespunde aproximativ cu actualul teritoriu al Republicii Moldova. Sursa: Captura Jurnal de Chisinau

Primăria din Chişinău va coborî în drapelul de pe clădirea administraţiei locale în bernă, însă conducerea ţării nu a planificat nicio acţiune de comemorare. Singura formațiune de la guvernare care va organiza manifestaţii astăzi este Partidul Liberal, care va participa la un miting de comemorare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde vor fi aprinse mii de lumânări în memoria victimelor ocupaţiei.

În acest an, manifestaţiile dedicate acestei zile au fost mult mai intense decât de obicei. Câteva zeci de organizaţii neguvernamentale au constituit încă acum un an o asociaţie numită Acţiunea 2012, recent a fost constituit şi un Consiliu al Unirii, format din organizaţii şi personalităţi de pe ambele maluri ale Prutului, care pledează deschis pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Pe de altă parte, unele organizaţii şi partide rusofile au organizat în ultimul timp acţiuni antiunioniste, iar la 25 martie a avut loc un conflict stradal între cele două tabere în timpul unor astfel de manifestaţii.

Şi politicienii s-au certat din cauza viziunilor diferite în privinţa acestei date. Săptămâna trecută, Primăria Chişinăului, condusă de liberalul Dorin Chirtoacă, a anunţat data de 16 mai ca zi de doliu şi a cerut arborarea drapelelor în bernă, decizie care a provocat reacţii dure ale comuniştilor din Consiliul municipal.

Nici în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană nu există o unitate de idei în această privinţă. O propunere a Partidului Liberal de a declara data de 16 mai zi de doliu naţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 3 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 2 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum o ora
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Bianca Andreescu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024 de una dintre favorite - Set pierdut cu 6-0

HotNews acum 20 minute
​Bianca Andreescu a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în trei seturi de Jasmine Paolini, scor 1-6, 6-3, 0-6. Bianca AndreescuFoto: Christinne Muschi / AP / Profimedia >> Ana Bogdan, eliminată în turul trei la Rola

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 2 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 2 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

A început finala Ligii Campionilor. Borussia Dortmund şi Real Madrid îşi dispută cel mai important trofeu continental intercluburi

News.ro acum 29 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. Finala a început la ora 22.00, pe stadionul Wembley. Partida de pe Wembley este ultima

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Vremea

București
acum

27°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°