Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a COCOţat pe Kilimanjaro!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 11 iunie 2009 ·

Râşnoveanca de numai 14 ani, Crina „COCO” Popescu, şi-a „bifat”, duminică, în palmares cel mai înalt vulcan din Africa

Încă o victorie pentru cea mai tânără alpinistă din România. Râşnoveanca Crina Coco Popescu a reuşit să escaladeze Uhuru Peak, din Kilimanjaro, de 5.896 de metri, cel mai înalt vulcan din Africa, dar şi cel mai înalt vârf montan de pe acest continent.

Adolescenta a ajuns în vârf duminică, la ora 10.45, alături de medicul Nicolae Scurtu şi de tatăl său, Ovidiu Popescu. „Echipa clubului montan Altitudine din Râşnov a realizat ascensiunea vârfului Uhuru pe ruta Machame, în condiţii specifice anotimpului ploios din zonă. Pentru Crina Coco Popescu a însemnat al treilea vârf din ciclul Seven Volcanoes al celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent şi, totodată, al treilea record mondial de vârstă după Ojos del Salado – America de Sud şi Damavand - Asia - iulie 2008. Concomitent, această reuşită a însemnat şi al doilea vârf cucerit din ciclul «Seven Summit» al celor mai înalţi munţi de pe fiecare continent, după Aconcagua - America de Sud, unde a realizat recordul mondial de vârstă pe traseul Gheţarului Polonez”, a declarat Gabriela Popescu, reprezentantul clubului montan „Altitudine” Râşnov.

Urmează Elbrus

Următoarea tentativă a Crinei Coco Popescu se va desfăşura în perioada 4-18 iulie 2009, în cadrul expediţiei clubului Montan Altitudine „Caucaz 2009” şi va consta în escaladarea vârfului Elbrus, înalt de 5.643 de metri - cel mai înalt vulcan şi cel mai înalt vârf din Europa. Râşnoveanca de numai 14 ani, Crina „COCO” Popescu, şi-a „bifat”, duminică, în palmares cel mai înalt vulcan din Africa

Încă o victorie pentru cea mai tânără alpinistă din România. Râşnoveanca Crina Coco Popescu a reuşit să escaladeze Uhuru Peak, din Kilimanjaro, de 5.896 de metri, cel m

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum o ora
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 28 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°