Aproape 10.000 de curse aeriene au fost anulate şi mii de pasageri au rămas blocaţi, după ce o furtună de zăpadă a afectat o mare parte din nord-estul Statelor Unite, la sfârşitul săptămânii trecute, relatează CNN.
"Cu toate anulările şi întârzierile, vor fi necesare două sau trei zile până la normalizarea programului companiilor aeriene", a spus Thomas Bosco, director general la Aeroportul LaGuardia din New York.
Marţi seară, acest aeroport opera mult sub normalul de 70 de curse aeriene pe oră, a precizat el.
Aeroportul John F. Kennedy, de lângă New York, şi Newark Liberty International, din nordul statului New Jersey, au fost deschise pentru sosiri şi plecări luni după-amiază, a declarat purtătoarea de cuvânt a Autorităţii Portuare, Sara Joren.
Şi transportul rutier a fost puternic perturbat în Statele Unite. Până marţi, poliţia a îndepărtat peste 1.000 de vehicule abandonate de pe şosele din statul New York.
SURSA: Mediafax