Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masterul didactic, anulat. Ce-au făcut Funeriu şi Baba a stricat Andronescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 august 2012 ·

Programul de masterat care ar fi trebuit să-i pregătească pe viitorii profesori a fost omorât din faşă Sursa: ADRIAN SCUTARIU

Începând din această toamnă, tinerii care îşi doreau o carieră de profesor ar fi trebuit să facă un master didactic, de doi ani, perioadă în care primeau, lunar, 700 de lei, o bursă echivalentă cu salariul unui profesor debutant.

Ulterior, ar fi urmat un an de practică, sub supravegherea unui profesor- tutore, iar apoi ar fi susţinut un examen de intrare în învăţământ. Conform regulii noului sistem, cine nu lua examenul după cei şase ani de pregătire, nu ajungea la catedră nici măcar ca suplinitor. Măsura, prevăzută în Legea Educaţiei Naţionale (LEN) realizată de Daniel Funeriu, a fost anunţată cu patru luni în urmă, când în fruntea Ministerului Educaţiei se afla Cătălin Baba.

Demersul a fost stopat însă odată cu venirea la cârma Educaţiei a Ecaterinei Andronescu, care a spus că nu există bani la buget pentru bursa de 700 de lei destinată fiecărui viitor profesor şi că planul nu e suficient de bine pus la punct pentru a putea fi implementat din această toamnă. Cu toate acestea, cu puţin timp înainte de anularea proiectului, au fost alocate universităţilor, de la Minister, 3.000 de locuri exclusiv pentru masterele didactice.

Scopul măsurii prevăzute de LEN era acela de a creşte calitatea pregătirii profesionale a celor ce ajung să predea.

În învăţământ intră oricine

Planul Ecaterinei Andronescu este, însă, altul: va ridica ştacheta impunând o notă mai mare de 7 pentru titularizare. Măsura a fost anunţată înaintea examenului din acest an, la care au obţinut notă de titularizare doar jumătate dintre candidaţi.

În sistemul actual, accesul în sistemul de învăţământ este extrem de facil: după terminarea facultăţii şi a unui modul pedagogic, tinerii ajung direct la catedră. Cei ce nu reuşesc să ia 7 la titularizare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°