În Singapore şi cam prin toată Asia de sud-est, aveam să aflu ulterior, mesele de peste zi se servesc la restaurant. La ocazii, sărbători sau aniversări în familie - toată lumea rămâne acasă, se pregătesc mâncăruri tradiţionale şi se sărbătoreşte în cadru intim. La noi e invers.
La food court-urile din Singapore nu sunt şerveţele. La masă, zic. Nu-ţi dă nimeni, de pe la nici o tarabă, nici o pagină de ziar să te ştergi pe mâini şi pe la gură. Pe tavă, lângă bolul de supă şi porţia de chicken rice stau doar lingura, beţişoarele şi furculiţa. Şi un pahar de ceva, dacă ţi-ai luat. În principiu, s-ar putea să nu ai nevoie de ceva cu care să te ştergi.
Practic însă, te mânjeşti cu mâncare peste tot, pentru că nu ştii să foloseşti ca lumea beţişoarele, pentru că încerci să te foloseşti de lingură ca de cuţit, în lipsa unuia adevărat, pentru că mănânci şi eşti uns pe la gură. Şi când începi să înjuri pachetul de Cleenex uitat în bagajul de la hotel, apar nişte tanti în vârstă ce vând şerveţele. Două pachete la un dolar. Plăteşti uşurat şi mănânci mai departe. Pensiile sunt mici sau aproape inexistente în Singapore, aşa că persoanele în vârstă nu stau degeaba acasă şi încearcă să mai facă un bănuţ, pentru că a munci nu e nici o ruşine. Alte tanti de vârsta bunicii mele debarasau mese, iar altele aduceau băuturi la masa unor clienţi ce puteau foarte bine să le fie strănepoţi. Toate zâmbeau.
Food court-urile se deschid dis-de-dimineaţă, iar micul dejun seamănă foarte bine cu prânzul sau cina. Cu mic cu mare, singaporezii socializează rapid la o cafea şi la o porţie de pui cu orez, după care toată lumea pleacă în treaba sa. Rămân turiştii care savurează mâncarea, îşi beau cafeaua cu înghiţituri rare şi încă sunt în dubiu ce să facă în acea zi şi ce să comande mai încolo, la prânz sau cină, din toată colecţia de denumiri exotice de pe meniurile fiecărei tara
