O femeie de afaceri din Marea Britanie, acum în vârstă de 40 de ani, a dezvăluit sub protecţia anonimatului evenimentul tulburător care i-a marcat copilăria: a fost cerută şi dată în căsătorie la numai 5 ani, relatează Daily Mail.
În prezent este o antreprenoare de succes, dar pe când avea doar cinci ani a fost supusă unui ritual specific tradiţiei islamice, care i-a marcat existenţa. Cea care a ales să-şi spună Samina Shah pentru a-şi proteja identitatea, s-a născut într-o comunitate mică din Pakistan, dar şi-a petrecut primii ani din viaţă în Marea Britanie, alături de rudele ei. Traiul în Occident nu i-a împiedicat pe membrii familiei ei să respecte tradiţia islamică şi astfel copilăria Saminei să fie întreruptă brusc de un mariaj nedorit, la fel cum se întâmplă cu cele mai multe fete din comunităţile musulmane.
Petrecerea de la aniversarea a cinci ani a fost evenimentul în cadrul căruia a aflat că soarta i-a fost pecetluită. La petrecere a purtat chiar îmbrăcămintea pe care i-o adusese soacra sa.
Câţiva ani mai târziu, pe când avea 14 ani, copila se vedea nevoită să se întoarcă în ţara natală, Pakistan, în postura de soţie a unui bărbat care a câştigat prin căsătorie dreptul de posesie asupra ei.
Cei care i-au decis destinul au retras-o pe Samina de la şcoală, spunându-i că locul unei femei nu este la studii, ci în casă. În plus, aceştia nu încetau să-i spună că cu cât sunt mai mari suferinţele îndurate pe pământ, cu atât răsplata primită în Rai va fi şi ea mai mare.
Această consolare nu a alungat teama din sufletul Saminei, care a fost îmbarcată într-un avion spre Pakistan în ziua premergătoare ceremoniei de nuntă. Deşi era stabilit că trebuie să stea doi în Pakistan cu soţul ei, la doar trei luni după nuntă familia a decis că este mai bine ca cei doi să locuiască în Marea Britanie.
Căsătoria ei s-a consumat cu forţa, iar