Nu s-ar putea spune ca nu stam bine cu suprarealismul. Brambureala existentei noastre cotidiene ii face concurenta, insa, umilindu-l si aducandu-l, in cele din urma, la dimensiunile modeste ale Nu s-ar putea spune ca nu stam bine cu suprarealismul. Brambureala existentei noastre cotidiene ii face concurenta, insa, umilindu-l si aducandu-l, in cele din urma, la dimensiunile modeste ale realitatii in care ne trezim si in care adormim. Cand un elefant a aparut in batatura unui taran din bancurile noastre moderne, omul l-a injurat ca pe o javra oarecare: "mai du-te..." Era timpul ca cinematograful sa joace putin pe cartea acestui suprarealism de tip neaos, fara mirese zburatoare, ca in tablourile lui Chagall sau in peliculele lui Kusturica, plesnind, in schimb, de oameni buimaci, care nu ar vrea, pentru nimic in lume, sa afle pe ce pamant traiesc, cu adevarat. Intr-un scenariu mai limpede decat "Cortul", de acum doi ani, Horia Patrascu (Reconstituirea) isi imagineaza aparitia unui tanc, intr-o frumoasa dimineata de vara, in ograda unui locuitor de prin preajma Bucurestiului, tanar pe jumatate orasean, jumatate satean. Unii se trezesc cu un animal de pripas, altii cu vreun copacel rasarit nu se stie cum, omul nostru se pricopseste cu un tanc si tanchistii aferenti. Cunoscutul scriitor si scenarist a avut curajul si generozitatea de a-si incredinta ideile, intentiile, unui tanar, debutantul Andrei Enache, "aruncat" pe piata - caci de lansare nu poate fi vorba - fara nici o miscare de sustinere, nici macar un caiet de presa. Fituica pusa la dispozitie de Romaniafilm, societatea distribuitoare, este departe de a fi un astfel de instrument. O oarecare timiditate, pe alocuri chiar stangacie marcheaza inceputul filmului in care nici protagonistul, actorul Mihai Bratila, nu gaseste la prima aparitie, tonul potrivit unuia caruia i-a picat un tanc "pe cap". Treptat insa, pe masura