Episodul amprentării persoanelor străine lipsite de documentele legale din Italia a fost abordat emoţional şi politic.
Este, în fond, o afacere internă a italienilor, care încearcă să rezolve această problemă care le-a creat, şi lor, şi nouă, destule probleme.
Simplificând până la exces, toată afacerea s-a rezumat - în presă şi în declaraţiile unor politicieni - la o „atitudine fascistă” faţă de o minoritate greu încercată: cea a romilor.
Romii sunt, întradevăr, o minoritate-problemă. Ei pun la grea încercare nu doar Italia, ci întreaga Europă. Ei nu reprezintă o problemă a României sau a Italiei, ci o problemă a unei Europe ce trebuie să-i găsească o rezolvare globală. De peste o mie de ani, ei constituie o realitate a acestor locuri. Spiritul nomad i-a purtat, din îndepărtata Indie, până în mai toate colţurile continentului.
Închiderea frontierelor i-a prins, care încotro, acordându-le - fără ca ei să o dorească - o anumită apartenenţă naţională. Ţiganii constituie una dintre etniile care s-au lăsat cel mai greu asimilate, care şi-au păstrat modul de viaţă şi cultura, indiferent pe unde s-au aflat.
Europa Unită şi creşterea ei, după evenimentele de la finele secolului trecut, au revigorat spiritul şi apetenţa nomadă a ţiganilor, care au descoperit că unele ţări sunt mai primitoare decât altele şi apte să le ofere condiţii mai bune de viaţă. Aşa s-a făcut că puhoaie de şatre au dat buzna, din România, Bulgaria, fosta Iugoslavia, spre călduroasa şi primitoarea Italie, unde au creat un pol de presiune, adesea greu de suportat de băştinaşi. Ţiganii au venit acolo cu obiceiuri păstrate şi de-a lungul convieţuirii cu sistemul comunist. Cea mai mare problemă a autorităţilor a fost identificarea persoanelor, ţiganii neţinând morţiş să aibe astfel de documente. Îmi amintesc dificultăţile pe care le creau miliţienilor şi judecătorilor când, după