Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit singura fiică a lui Stalin: «Tata era un monstru spiritual şi moral»

Publicat in Adevarul, marți 29 noiembrie 2011 ·

Singura fiică a dictatorului Uniunii Sovietice, Iosif Stalin, a murit zilele trecute de cancer la colon, într-un azil din SUA, la vârsta de 85 de ani. Ea a declarat că niciodată nu a putut scăpa de umbra tatăuli ei.

Svetlana Alliluyeva, cunoscută ca Lana Peters, şi-a declarat ura faţă de Uniunea Sovietică în 1967, când a ajuns în SUA. Ea a scris patru cărţi, două dintre ele devenind best-seller.

Peters a fugit în America, în 1966, din India unde plecase pentru pentru a împrăştia cenuşa fostului ei soţ, Brijesh Singh. Odată ajunsă dincolo de Ocean, ea şi-a ars paşaportul, a cerut azil politic şi a denunţat comunismul şi pe tatăl ei, pe care l-a numit "monstrul spiritual şi moral".

A fost căsătorită de patru ori: de trei oi în Rusia, unde şi-a lăsat şi doi copii şi o dată în America,cu arhitectul William Wesley Peters, cu care a avut o fiică Olga.

Primele sale memorii, "20 de scrisori către un prieten", au fost publicate în 1967 şi i-au adus pe lângă faimă şi suma de 2,5 milioane de dolari. Cu toate acestea, într-un interviu în 1990, Peters a declarat că nu are niciun ban şi răieşte cu Olga într-o casă închiriată.

Svetlana, care avea doat 6 ani când mama ei s-a sinucis, a fost foarte aproape de tatăl ei, pe care o alinta "vrăbiuţă". Cei doi au luat distanţă în relaţia lor, când fata a mai crescut, iar tatăl i-a trimis primul ei iubit, un regizor evreu, în Siberia.

Unul din fraţii Svetlanei, Jacob, a murit într-un lagăr de concentrare nazist în timpul celui de-al doilea Război Mondial, după ce tatăl său a refuzat să-l schimbe cu un general german. Al doilea frate, Vasili, a murit la vârsta de 40 de ani din cauza alcoolului.

Iosif Stalin a murit în 1953 şi este responsabil pentru moartea a milioane de ruşi.

Scriitoarea s-a plâns deseori de asocierea cu tatăl său. "Toţi mă numesc fiica lui Stalin, ceea ce înseamnă că ar trebui să mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 52 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 21 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum o ora
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°