Amplasat chiar in centrul orasului Iasi, in Piata Unirii, hotelul Traian are in vecinatatea sa gara centrala, agentiile de voiaj CFR si de transport aerian Tarom, precum si numeroase magazine si banci. Toti stiu, poate, aceste detalii, insa putini cunosc istoria acestui hotel vechi.
Edificiul cu influente neoclasice a fost cladit in 1879 la initiativa primarului Scarlat Pastia, pe locul daruit de el in acest scop, dupa planul celebrului arhitect Gustave Eiffel - autorul turnului din Paris. "Gustave Eiffel (1832 - 1923), aflandu-se in Orientul Mijlociu pentru viaductul de la Garabit, se imbolnavi de friguri. In drum spre casa se opri la colegul lui de facultate de la Berlin, P.P. Carp, latifundiarul de la Tibanesti (1837 - 1918). Carp l-a retinut pe Eiffel toata vara la tara pentru a se reface. Ca sa se afle in treaba, Eiffel ii intocmi planul mosiei, exemplarul semnat de el a circulat prin anii '30. Nu stiu daca mai exista. Si tot atunci el intocmi, la solicitarea lui Carp, pentru Primaria Iasi, planul hotelului Traian, singura cladire cu schelet metalic", spunea odata regretatul Aurel Leon.
Aceasta constructie a fost atestata documentar in anul 1880, cand s-a obtinut autorizatia de constructie a proprietatii Haricleei Pastia, inceputa in 1881 si terminata in 1883. De-a lungul timpului, hotelul a gazduit personalitati marcante. Astfel, la 21 octombrie 1884, la hotelul Traian a fost comemorat centenarul mortii lui Horia, de fata fiind Eminescu si Creanga. Acesta din urma s-a ridicat si a inchinat: "D-apoi bine, domnilor, s-a baut in sanatatea cutaruia... si cutaruia... sa-mi dati voie sa va amintesc ca numai in sanatatea aceluia care a facut poezia... Beau, deci, in sanatatea lui Eminescu".
Hotelul a avut parte de-a lungul timpului de o serie de schimbari si ascensiuni. Pe de alta parte au existat si momente dificile. Asa cum a mention