"Ţi-a plăcut?" - îmi face cu ochiul, complice, fostul meu coleg de facultate, acum persoană destul de importantă în ierarhia administrativă a unui judeţ. Nu prea înţeleg despre ce este vorba, ce anume să-mi placă. Apoi realizez: nu era vorba despre rezolvarea acestei mici probleme administrative pentru care venisem la el, ci despre modul în care o rezolvase. Mai exact, despre micul spectacol de putere pe care îl dăduse cu această ocazie şi care făcuse ca totul să dureze mult mai mult decît ar fi fost, birocratic vorbind, necesar. Iar acum aştepta de la mine confirmarea puterii lui, nu atît cea de F.M.M. (funcţionar mic şi mijlociu, vorba unui amic), cît cea de om, de individ sigur pe sine, independent, care ştie cu ce se mănîncă viaţa şi nu are nevoie de nimeni ca să şi-o trăiască aşa cum vrea el. De fapt, nu mai aştepta nimic: micul spectacolul fusese pentru el o dovadă suficientă; acum nu făcea decît să mă ajute şi pe mine, biet corijent în ale vieţii, să pricep despre ce-i vorba. Îmi revin în minte, brusc, sute de scene similare, pe care nu le ordonasem pînă acum sub aceeaşi rubrică: "Ţi-a plăcut?" - mă întreabă parcă şoferul acestui jeep care îmi ia faţa, obligîndu-mă să mă sui pe trotuar. "V-a plăcut?" - se interesează parcă, rotindu-şi ochii prin sală, acest autor al celui de-al cincilea volum pe care l-a scris în acest an. "V-a plăcut?" - ne dau cu tifla în fiecare zi guvernanţii noştri de pe sticla televizorului. Psihologul adormit din mine se trezeşte glosînd pe tema adolescenţei - dar şi despre om ca fiinţă incompletă (a spus-o de mult, în felul său, şi Platon figurîndu-şi avatarurile erosului). Adolescentul este un copil revoltat, care îşi neagă incompletitudinea infantilă şi vrea cu orice preţ să transforme dependenţa faţă de părinţi în independenţă faţă de societate. Şi bine face, căci este singura cale de a deveni un "self made man", adică un in