Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitii de cinci milioane de euro in agricultura ieseana

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 8 septembrie 2008 ·

Jumatate din bani vor veni de la Uniunea Europeana. Agricultura ieseana va beneficia de investitii de peste cinci milioane de euro prin intermediul proiectelor depuse in cadrul Fondului European de Aderare si Dezvoltare Rurala (FEADR). Jumatate din valoarea investitiilor va fi nerambursabila de la Uniunea Europeana, cealalta jumatatea fiind achitata de beneficiar. "La nivelul Regiunii de Nord-Est, avem 57 de proiecte selectate dintre care 24 de beneficiari au si semnat contractele de finantare. La nivelul judetului Iasi, au fost aprobate 17 proiecte, iar dintre acestea 8 au deja contractul semnat inca de saptamina trecuta", ne-a declarat Eugen Ticau, directorul Centrului Regional de Plati (CRPDRP) Iasi. Potrivit acestuia din numarul total de contracte semnate in judet, sapte au fost depuse pe masura 1.2.1 privind privind modernizarea exploatatiilor agricole implicit achizitii de utilaje si unul singur pe masura 1.2.3, privind cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere. "Valoare totala a proiectelor care au primit finantare se ridica pina acum la peste 5 milioane de euro. Cele mai mari proiecte apartin societatii Pig Farm, cu o valoare eligibila de 1,9 milioane de euro si al societatii Cereal BAC din Vladeni, depus pe masura 1.2.3 ce vizeza modernizarea unei baze de conditionare a cerealelor in valoare de 1,37 milioane de euro. Urmeaza proiectele depus pentru achizitii de utilaje al companiei Vinifruct Copou cu o valoare de peste 780.000 de euro si cel al Agro NILS, in valoare de 398.000 de euro", a adaugat Ticau. La nivel judetean valoarea celor 17 proiecte depuse in luna martie si acceptate pentru finantare se ridica la peste 19 milioane de euro. "Odata ce au semnat contractul de finantare, trebuie sa-si intocmeasca dosarele de achizitii, sa faca achizitiile si apoi sa vina cu dovada pentru a primii banii", a incheiat Ticau. Jumatate din bani vor

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 4 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°