Pe la începutul primăverii, cineva m-a întrebat care dintre romanele bune, publicate anul trecut, ar fi cu adevărat nou, inovator în sens literar, conştient de sine şi de fiecare frază a sa. Care, vasăzică, dintre romanele momentului ar fi cu adevărat important literar, obiectiv, cum se zice... Am ştiut exact care e romanul cu pricina (am cel puţin un martor) şi nu mi-am schimbat între timp părerea. Romanul cu adevărat inovator al lui 2012 a fost Nepotul lui Dracula de Alexandru Muşina. Şi asta nu doar pentru că nici un cuvînt, nici o frază, nici un capitol nu sînt întîmplătoare în această satiră eroi-comico-universitară, ci mai ales pentru că Muşina, spre deosebire de mulţi alţi romancieri, mai noi sau mai vechi, ar fi putut scrie la fel de bine orice alt tip de roman. Ar fi putut scrie, dacă ar fi vrut, roman social şi roman psihologic, ar fi putut scrie roman de moravuri (epistolele sale o dovedesc), ar fi putut scrie roman de amor şi roman istoric, roman eseistic şi roman în versuri. Ar fi putut scrie şi roman metafizic, dacă un scepticism hîtru nu l-ar fi oprit.
DE ACELASI AUTOR La război Bărbatul-căruia-îi-stă-bine-numai-lîngă-un-alt-bărbat Athanor Teatrul indignat A preferat acest savuros roman comic, ca pe un uriaş „mişto“ faţă de tot ce se scrie (şi se învaţă despre scris) în neliniştitul spaţiu carpato-dunăreano-pontic, iar mulţi s-au repezit să-l încadreze (într-o tradiţie inexistentă la noi înainte de Max Torpedo), să-l analizeze (critic, dar fără umor) şi chiar să-l felicite pe autor pentru „debut“. Sînt ferm convinsă că orice cititor cinstit mi-ar da dreptate: cine a citit Budila-Express, Eseu asupra poeziei moderne, Scrisorile unui fazan, Epistolarul de la Olăneşti, Teoria şi practica literaturii, cine l-a ascultat vreodată pe Muşina vorbind despre scris poate înţelege modul conştient şi lucid în care funcţiona el în literatură (adică în po
