Demult, destul de demult, pe vremea când oamenii erau mai prietenoşi, mai atenţi unii cu alţii, mai respectuoşi, făceai pe dracu-n patru ca să pregăteşti ceva deosebit când aveai musafiri.
Aşa a trebuit să fac şi eu când m-au anunţat că mă vor vizita buni prieteni pe care nu-i mai văzusem demult. Eram neliniştită. Vremea era proastă, frig şi zloată de februarie, cu proviziile stăteam prost, cu aprovizionarea şi mai prost, pentru că nu găseam mai nimic. Ce să vorbim de ceva deosebit!
La serviciu gândeam să găsesc o idee, o… ceva acolo care să mă ajute să ies din impas. De cum am intrat în birou, m-a luat în primire „tanti” Leana, femeia de serviciu. M-a descusut pe toate părţile, până a aflat că toată lumea era sănătoasă şi m-a întrebat de ce naiba sunt aşa de ursuză? Am izbucnit, pentru că am prins ocazia, pe care probabil că o vânam, şi i-am turnat toată oftica mea, vizavi de vizita pe care o aşteptam. Vizită care mă îngrozea în loc să mă bucure pentru că nu aveam ce să le pun pe masă. Şi am avertizat-o să nu înceapă să-mi facă meniuri că o strâng de gât.
Aşa că Leana îmi vârî un cui în talpă când mi-a zis să vorbesc repede cu Puiu, sau cu David, de la şantierul din Drobeta-Turnu Severin, ca să-mi aducă ceva de pe la sârbi. Deşteaptă fată, tanti Leana! Am stat ca pe ghimpi vreo două ore, până când am reuşit să iau legătura cu băieţii. L-am prins chiar pe Puiu şi l-am rugat să mă ajute.
Puiu inginer, dar… bine educat şi stilat, iubit tare de aproape toate femeile din sfera lui de activitate, care se extindea după cum îl bârfeau ofticoşii chiar şi peste hotare în Iugoslavia, cunoscător şi mare iubitor de mâncăruri bune şi băuturi fine, s-a oferit să mă ajute. Fără eschive, mi-a promis că îmi aduce ceva deosebit. După cum a sâsâit în telefon, după cum şi-a modelat vocea, aproape că-l vedeam radiind şi scuturându-se de frisoane date de o se
