Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford Kuga, 4x4 kinetic

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 10 decembrie 2008 ·

Ford nu îşi putea permite să lipsească din segmentul SUV-urilor, aşa că a lansat noul model. Calificat drept crossover, în realitate SUV compact, noul model are suficiente calităţi încât să dea bătăi de cap concurenţilor. Construit pe baza modelului Focus, Kuga beneficiază de un design mai agresiv, dar care păstrează liniile „kinetice“, potrivit filosofiei de proiectare a ultimei generaţii de maşini Ford. Kuga se evidenţiază prin garda la sol înaltă, grila faţă generoasă şi capota „musculoasă“. Liniile generale ale caroseriei îi conferă lui Kuga un aspect sportiv, look completat şi de evacuarea dublă. Până la urmă, cât de arătos este un automobil este o chestiune ce ţine de gusturile fiecăruia. Privind interiorul, nu sunt diferenţe majore în comparaţie cu modelul-mamă în versiunile de echipare superioare, dar elementele noi aduc un plus de confort. La acest capitol vreau să amintesc o suprafaţă din material textil de bună calitate, ce se găseşte în partea de sus a portierei, acolo unde mai mult sau mai puţin conştient aproape orice şofer îşi sprijină mâna la un drum lung. De altfel, toate materialele folosite la interior sunt de calitate, la fel şi finisajele. Trecând peste detaliile ce se regăsesc în broşurile de vânzare ale modelului, în urma drivetest-ului efectuat pe parcursul a două zile şi câteva sute de kilometri, Kuga a dovedit că are multiple calităţi, unele previzibile, altele surprinzătoare.

Tracţiune 4x4 inteligentă Sub capota modelului testat se găseşte propulsorul diesel de 2.0 TDCI de 136 de cai-putere, cuplat la o cutie manuală cu şase rapoarte, excelent etajată. Motorul, cunoscut de pe Focus Titanium, produce un cuplu maxim de 320 Nm, astfel că erau de aşteptat veleităţile sportive ale lui Kuga privind acceleraţia puternică în momentul în care acul turometrului atinge 2.000 rpm. Se simte totuşi masa cu puţin peste 1.600 de kilograme pe prim

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°