După moarte, viaţa majorităţii oamenilor capătă un aer de inevitabilitate. De parcă aceştia nici nu ar fi putut avea un alt soi de viaţă. Chiar şi vieţile care au fost pîndite de ghinion par a fi fost menite să se deruleze întocmai. Mamei îi place să analizeze îndelung cum ar fi arătat viaţa ei dacă, la un anumit moment, s-ar fi măritat cu un ţăran în loc de un profesor de matematică. Viziunea ei asupra fericirii alternative include o viaţă cu bujori în obrăjori, înconjurată de dobitoace blînde, o turmă de copilaşi inocenţi (complet diferiţi de mine) şi un soţ cît malul, cu mare poftă de muncă manuală şi de ea însăşi. E o viaţă frumoasă, dar nu e a ei. Fată de oraş pînă în măduva oaselor, ar fi fugit mîncînd pămîntul de primul gîscan cu care ar fi avut un incident canin. Pictorul evreu româno-francez Victor Brauner era un mare iubitor al folclorului românesc, printre ale cărui miriade de motive poţi găsi dobitoace blînde şi bestii mitice. Brauner era un tip urban şi rafinat, care a devenit un punct central al vieţii avangardei de la Bucureşti şi Paris. S-a alăturat mişcării suprarealiste la sfîrşitul anilor '20, la Paris, şi ar fi devenit unul dintre cei mai faimoşi artişti ai epocii dacă nu s-ar fi reîntors la Bucureşti, în anii '30. Pictori mai puţin interesanţi, precum Salvador Dali, au înhăţat coroana suprarealismului şi au tot fugit cu ea pînă la mega-faimă şi avere. La Bucureşti, Brauner era adorat de artişti şi de poeţi, dar nici Peggy Guggenheim, nici Nancy Cunard sau André Breton nu locuiau la Bucureşti. La sfîrşitul anilor '30, Brauner s-a reîntors la Paris, dar la vremea aceea naziştii strîngeau cercul, iar toţi artiştii se făceau luntre şi punte să capete un paşaport ca să părăsească Franţa. Brauner a petrecut vremea războiului ascuns în Pirinei, unde picta cu ceară de lumînări. La sfîrşitul războiului, avea, gata de arătat lumii, o uimitoare cole