Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul FNA, amânat în aşteptarea lui Nicolae Popa

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

Judecătorii instanţei supreme au amânat judecarea recursului în procesul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Acumulare, urmând ca, la termenul viitor, să fie citat şi fostul director Gelsor, Nicolae Popa, arestat la Jakarta. Judecătorii instanţei supreme au decis să îl citeze la locul de deţinere din Indonezia pe Nicolae Popa. Acesta este şi motivul pentru care magistraţii au acordat un interval mai mare de timp până la următorul termen, luând în calcul şi posibilitatea ca Popa să fie în cele din urmă adus în ţară. Totodată, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au constatat că procedura de citare nu a fost corect îndeplinită în cazul a 14 părţi civile, constituite în dosarul FNA. Ioana Maria Vlas îşi acceptă sentinţa

În procesul privind prăbuşirea FNA este judecată Ioana Maria Vlas, alături de mai multe persoane. La termenul consumat azi, Vlas a declarat în faţa completului că îşi retrage recursul făcut în acest caz, acceptând sentinţa de condamnare la opt ani de închisoare pe care a primit-o în 3 iunie 2009, în urma judecării procesului la Curtea de Apel Bucureşti. Intenţia lui Vlas este aceea de a cere instanţei contopirea pedepsei cu cea primită anterior în dosarul FNI. Gavril Bătrân, Mircea Costescu, Mircea Ianculescu şi Ioan Diţă au primit câte trei ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti l-a condamnat şi pe Nicolae Popa, în lipsă, la 12 ani de detenţie pentru complicitate la înşelăciune. Ioana Maria Vlas este încarcerată la Penitenciarul Târgşor din iunie, după ce a fost condamnată definitiv într-un alt dosar, cel privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI). Nicolae Popa (foto) a fost judecat în lipsă întrucât după izbucnirea scandalului privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii şi a FNA a fugit din România. Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, a fost arestat, în 2 decembrie 2

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 16 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 45 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 37 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°