Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Case străvechi, la Muzeul Satului Bucovinean

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Turiştii aflaţi în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei pot vizita Muzeul Satului Bucovinean. Acesta adună numeroase monumente de arhitectură populară. Satul tradiţional aflat lângă Cetatea de Scaun a Sucevei, întins pe aproximativ 6 hectare, cuprinde 80 de monumente de arhitectură populară, de la case, gospodării ţărăneşti, ateliere meşteşugăreşti, până la şcoală, biserică şi crâşmă.

Printre monumentele prezentate se numără un atelier de olar de la Marginea, Casa Cacica, cea din Vicov, Casa Volovăţ, anexe din Moldoviţa, Câmpulung Moldovenesc, dar şi gospodării din Rădăşeni sau Bilca.

Biletele se vând la colibă

„Este nemaipomenit muzeul. Merg când vreau să mă relaxez. Pornesc prin parcul Şipote, prin pădurice, la pas cu soţul, până sus la cetate şi la muzeu. E o adevărată oază de linişte“, a spus suceveanca Maria Circă. Locuitorii oraşului şi turiştii pot cumpăra bilete dintr-o colibă adusă din Câmpulung Moldovenesc, construită din bârne de brad cioplite şi acoperită cu draniţă.

Una din primele case de la Muzeul Satului Bucovinean este din localitatea Roşu, zona Dorna. Casa datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ultimul său proprietar fiind Varvara Negrea. Ea a fost reconstruită în muzeu în 1992.

Turiştii mai pot vedea biserica Vama, donată de Parohia Înălţarea Domnului din Vama de Jos, construită în 1783. Pe un mic curs de apă numit „Pârâul Morii“ este reconstruită o moară cu roată hidraulică. Moara de piatră de la Mănăstirea Humorului care a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea era cea mai mare moară din această zonă.

Din comunitate nu lipseşte nici crâşma unde se adunau sătenii pentru „a cinsti un pahar“. Crâşma lui Moş Iordache, după numele fostului proprietar, datează din prima jumătate a secolului al XX-lea (1928-1930). Spaţiul a fost o crâşmă în satul Şaru Dornei până după ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 32 minute
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum 11 minute
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 7 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum o ora
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 5 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, a fost recepţionat vineri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie inginer, afirmă că „lucrările

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 6 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°