Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamt: Ultimele paşapoarte fără cip

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Pietrenii care nu sunt de acord cu cipul inserat în acte mai au la dispoziţie două săptămâni pentru a-şi face paşapoarte în vechiul format.

Peste câteva zile, judeţul Neamţ va deveni al treilea din Moldova, după Galaţi şi Botoşani, în care Serviciul de Paşapoarte va primi cereri pentru eliberarea actelor electronice. Deşi este mai scump cu circa 160 de lei şi oferă doar cinci ani valabilitate, faţă de zece cât e valabil paşaportul clasic, nemţenii nu se înghesuie la ghişee pentru a-şi face acte la preţ mai mic. „Vreau să-mi schimb paşaportul acum fiindcă îmi expiră, nu pentru că se introduc paşapoartele cu cip“, spune Marian Grigore, locuitor din comuna Dobreni, venit la Piatra Neamţ să-şi schimbe documentul de călătorie.

„Avem cam 50 de cereri pe zi la ghişeele de la Piatra Neamţ şi la ghişeele unice de la Roman, Târgu Neamţ, Bicaz şi Roznov. Oamenii nu sunt foarte interesaţi să-şi facă paşapoarte simple. Am fost întrebat de multe ori despre paşapoartele cu cipuri“, spune Constantin Roman, şeful Serviciului Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Neamţ. Actualele acte de călătorie conţin 32 de elemente de siguranţă, în timp ce noile documente au nu mai puţin de 50 de astfel de elemente, falsurile fiind mult mai greu de fabricat.

Paşaportul temporar, soluţia fără cip

Pentru eliberarea noilor documente de călătorie, nemţenii vor trebuie să accepte să li se preia amprentele de la două degete de la ambele mâini. Împreună cu informaţiile personale, datele vor fi stocate în cipul de pe paşaport. Pentru urgenţe sau pentru cei care au reticenţe la noul model există şi o variantă alternativă. „Cine nu doreşte acest gen de paşaport electronic, poate opta pentru un paşaport simplu, temporar. Acesta este valabil doar un an, costă 196,2 lei şi este eliberat în regim de urgenţă“, a adăugat Constantin Roman.

Părin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 5 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°